Filat: joi la Moscova se vor decide negocierile moldo-transnistrene
Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu Štefan FÜLE, Comisar European pentru extindere şi politică europeană de vecinătate.
Întrevederea a avut loc în cadrul reuniunii de la Ialta la care participă cei doi oficiali.
Vlad FILAT şi Štefan FÜLE au discutat despre perspectivele cooperării dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova în vederea dezvoltării relaţiilor mutuale pe multiple planuri. O atenţie deosebită a fost acordată relaţiilor bilaterale, dar şi a relaţiilor cu ceilalţi membri ai Parteneriatului Estic. În context, cei doi oficiali au vorbit despre agenda Summit-ului Parteneriatului Estic, care va avea loc la Varşovia.
Vlad FILAT a apreciat înalt evoluţia dialogului politic RM-UE, exprimînd în continuare angajamentul pentru procesul de implementare a agendei de reforme şi parcursul european al R. Moldova.
Prim-ministrul a spus că, în ultimii doi ani, Republica Moldova s-a concentrat pe dinamizarea maximă a dialogului cu UE, stabilizarea situaţiei economice, obţinerea asistenţei externe, majoritatea obiectivelor fiind atinse.
Premierul a precizat că schimbările demarate de Guvern vizează reformarea instituţiilor interne, lupta cu corupţia, reformarea poliţiei, asigurarea stabilităţii mediului de afaceri.
Vlad FILAT a spus că R. Moldova are mari speranţe că Declaraţia Comună a Summit-ului Parteneriatului Estic de la Varşovia din 29-30 septembrie 2011 va fi atît de natură pragmatică, cît şi vizionară, oferind o perspectivă clară privind obţinerea regimului liberalizat de vize şi lansarea cît mai curînd posibil a negocierilor privind DCFTA.
La rîndul său, Comisarul European a subliniat că Summit-ul Parteneriatului Estic de la Varşovia ar putea trasa perspectivele clare privind promovarea unor proiecte în acest spaţiu.
În cadrul întrevederii, cei doi au mai discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, Vlad Filat exprimîndu-şi speranţa că la 22 septembrie, la Moscova, se va decide reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2.
Comunicat al Guvernului R.Moldova