Filat, despre presiunile Rusiei și Unirea cu România
Ex-premierul Vlad Filat, liderul PLDM a vorbit la Vilnius despre eventualele presiuni ale Rusiei, premergătoare semnării Acordului de Asociere cu UE, dar și despre eventuala unire a R.Moldova cu România.
„Noi nu așteptăm careva presiuni. Ne concentrăm pe îndeplinirea planurilor și intereselor noastre, iar prioritatea noastră națională este integrarea europeană. Suntem obligați să semnăm anul viitorul Acordul cu UE și acest lucru se va întâmpla”, a punctat Filat.
Întrebat de presa rusească ce crede despre declarațiile președintelui României, Traian Băsescu, care a spus că următorul plan de țară al României este unirea cu R.Moldova, ex-premierul a menționat că cineva ar dori să speculeze prin acest subiect.
„Nu voi vorbi despre planurile străine. Vreau să vă spun despre planul nostru, acela de a continua procesul de integrare europeană, care înseamnă o țară puternică, independentă și suverană și o viață mai bună pentru cetățeni. Nu se discută proiectul Unirii R.Moldova cu România. Cineva vrea să speculeze pe acest subiect”, a declarat Filat.
Presa din Federația Rusă l-a mai întrebat pe ex-premier despre relațiile cu Rusia și problema gazului. „Vrem relații constructive cu Rusia, care derivă din interesul național al R.Moldova. Noi cu Rusia avem relații bune și trebuie să facem în așa fel încât ele să fie perfecte. Da, avem proiecte, pentru a construi gazoducte alternative, care să ne permită accesul la gaz. Da, prin România, dar conectat la rețeauau europeană”, a precizat acesta.