Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Filat cere reformarea sistemului judiciar

Filat cere reformarea sistemului judiciar

„La etapa actuală sînt necesare eforturi pentru reformarea sistemului de autoadministrare şi organizare judecătorească, precum şi a celui de administrare şi înfăptuire a justiţiei, reformarea procuraturii, instituţiilor de forţă ale statului, legislaţiei procedurale, dezvoltarea cadrului legal şi instituţional în domeniul drepturilor omului. Îmi exprim ferma convingere că atingerea acestor obiective va reuşi”, declara premierul Filat intro adresare cu ocayia Zilei Juristului.

Este bine ştiut că juriştii au avut şi vor avea permanent un aport considerabil la edificarea statului de drept prin promovarea valorilor sociale supreme, legalităţii şi echităţii sociale, prin exercitarea actului de justiţie şi apărarea demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor lui fundamentale. Din aceste considerente, juriştilor le revine un loc deosebit în procesul de edificare a unui stat cu aspiraţii europene şi îmi exprim încrederea deplină faţă de întreg corpul de cadre de jurişti, care conştientizează necesitatea aprofundării reformei judiciare şi de drept.La etapa actuală sînt necesare eforturi pentru reformarea sistemului de autoadministrare şi organizare judecătorească, precum şi a celui de administrare şi înfăptuire a justiţiei, reformarea procuraturii, instituţiilor de forţă ale statului, legislaţiei procedurale, dezvoltarea cadrului legal şi instituţional în domeniul drepturilor omului. Îmi exprim ferma convingere că atingerea acestor obiective va reuşi.

Cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua juristului, în numele Guvernului şi al meu personal, adresez cele mai sincere felicitări, cu urări de sănătate şi succese în activitatea profesională, tuturor judecătorilor, avocaţilor, notarilor, executorilor judiciari, consilierilor juridici, profesorilor şi studenţilor facultăţilor de drept de la instituţiile de învăţămînt, precum şi reprezentanţilor societăţii civile, implicaţi în procesul de asigurare a supremaţiei legii.

Comunica, Serviciul de presa al Guvernului