Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Filat a ordonat verificarea deţinătorilor…

Filat a ordonat verificarea deţinătorilor de paşapoarte diplomatice

Astăzi, sâmbătă, 9 ianuarie, premierul Vlad Filat a dispus evaluarea situaţiei privind deţinerea paşapoartelor diplomatice şi retragerea acestor documente de la persoanele care au îndeplinit în trecut funcţii diplomatice, iar după expirarea misiunii nu au predat, conform legii, paşapoartele autoritpăţilor de stat. Potrovot legii, un şir întreg de demnotari de stat, inclusiv prlamentarii şi miniştrii, au dreptul la paşaport diplomatic, doar pe perioada îndeplinirii acestei misiuni.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Prim-ministrul Vlad Filat a cerut Vice-premierului Iurie LEANCĂ, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, să evalueze situaţia privind deţinătorii de paşapoarte de serviciu şi paşapoarte diplomatice, urmînd să fie identificate persoanele care nu au respectat legislaţia şi nu le-au întors, odată cu  plecarea din funcţie. Premierul a solicitat ca aceste paşapoarte să fie anulate sau retrase.
 
Iurie LEANCĂ a anunţat că o evaluare în acest sens deja se efectuează şi în scurt timp va fi întocmită o listă a celor care nu au întors paşapoartele diplomatice sau de serviciu odată cu plecarea din funcţie.