Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Femeile reprezintă două treimi din…

Femeile reprezintă două treimi din populația analfabetă a lumii

Alfabetizarea ajută bărbații și femeile să înțeleagă lumea mai bine și să contribuie la crearea unei lumi care ar răspunde aspirațiilor lor. Este o sursă pentru demnitatea individuală și un element important pentru dezvoltarea sănătoasă a societății. Ziua internațională a alfabetizării este o oportunitate de a celebra această forță transformatoare și de a o utiliza la maxim.

Pași mari au fost întreprinși în timpul Decadei Națiunilor Unite pentru alfabetizare, care se încheie în acest an. Oriunde în lume, oameni, comunități și țări au creat condiții pentru ca copiii, tinerii și adulții să citească, să scrie și să-și transforme viețile. Ca urmare, aproximativ 90 de milioane de tineri, femei și bărbați, au fost alfabetizați.

Noi trebuie să ajungem mult mai departe acum. Conform estimărilor, 775 milioane de tineri și adulți din întreaga lume încă nu pot citi sau scrie, 122 milioane de copii de vârstă primară și gimnazială nu merg la școală, iar milioane absolvesc în continuare cu abilități inadecvate. Femeile reprezintă două treimi din populația analfabetă a lumii. Existența acestor cifre împiedică eforturile noastre de atingere a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului și de construire a unei societăți cu cunoștințe incluzive de care avem nevoie în secolul al XXI-lea.

Trebuie să acționăm mai repede pentru a ajunge la cei mai marginalizați și susține acest drept fundamental al omului. Mișcarea globală pentru educație are nevoie de un impuls puternic. Acesta este motivul pentru care, la sfârșitul acestei luni, voi lansa o nouă inițiativă: Educația mai întâi de toate.

Inițiativa se concentrează asupra a trei priorități: înrolarea fiecărui copil în școală; îmbunătățirea calității educației; și promovarea educației la nivel mondial. Fac apel către toți liderii mondiali, precum și cei implicați în educație să se alăture acestei inițiative. Abandonarea a milioane de copii și tineri la marginea societății va avea costuri mult mai mari decât cele necesare pentru a atinge obiectivele internaționale pentru educație.

Întrebați orice părinte ce își dorește pentru copiii săi, chiar și în zonele de război și de criză, acolo unde produsele alimentare, medicamentele și adăpostul ar putea fi considerate cele mai mari priorități, și răspunsul va fi același: educație pentru copii. Întrebați orice copil ce-și dorește să devină atunci când va crește, și răspunsul se va regăsi în educație. Educația este calea de acces pentru a îndeplini acele aspirații.

O lume cu știință de carte este o lume mai pașnică, armonioasă și mai sănătoasă. În această Zi, să ne unim eforturile pentru a promova agenda alfabetizării pentru viitor.

Sursa: ONU