Federaţia Rusă are posturi militare unilaterale pe teritoriul R.Moldova
Pe data de 14 martie 2013 în or. Bender s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Comisiei Unificate de Control. Tradiţional, agenda şedinţei a inclus Rapoarte ale Comandamentului Militar Unificat privind situaţia în Zona de securitate în diverse perioade, începând cu martie 2011, precum şi alte aspecte vizând coordonarea Listei ce include situaţiile, apariţia cărora impune deplasarea obligatorie la faţa locului a observatorilor militari, activitatea organelor de poliţie şi miliţie în or. Bender în 2012, dotarea posturilor de pacificatori etc.
Delegaţia moldovenească a reiterat solicitarea de a include pe agenda şedinţei subiectul privind transformarea postului unilateral de pacificatori al Federaţiei Ruse Nr.10 în unul trilateral, după cum este prevăzut în deciziile CUC. Această propunere a fost argumentată prin necesitatea racordării postului dat la condiţiile reale din Zona de securitate şi îmbunătăţirea controlului asupra deplasării formaţiunilor militare în or. Bender.
În acest sens, a fost menţionat incidentul din 1 martie 2013, când reprezentanţi ai structurilor de forţă de la Tiraspol, traversând acest post de pacificatori, au intrat în or. Bender şi au efectuat percheziţii cu aplicarea forţei asupra persoanelor la o întreprindere din or. Bender. Delegaţia moldovenească şi-a exprimat regretul că organele abilitate ale operaţiunii de pacificare nu au fost informate despre acest incident, deşi reglementările existente prevăd expres faptul că orice acţiune şi mişcare a structurilor de forţă prin Zona de securitate se efectuează doar cu aprobarea Comisiei Unificate de Control. Cu regret, delegaţiile Federaţiei Ruse şi regiunii transnistrene au respins propunerea de a include acest subiect pe agenda şedinţei CUC.
Delegaţiile au făcut de asemenea un schimb de opinii pe marginea subiectului privind incidentul din sectorul de Sud al Zonei de securitate, care a avut loc la 5 decembrie 2012, şi anume – instalarea unui post neautorizat de control grăniceresc transnistrean lângă s. Cremenciug, Slobozia şi blocarea pacificatorilor moldoveni la acest post de către structurile de la Tiraspol. La acest subiect, partea transnistreană a formulat o serie de propuneri provocatoare ce urmăresc scopul tensionării situaţiei în Zona de securitate şi modificării parametrilor operaţiunii de pacificare, inclusiv sporirea prezenţei militare ruse.
Delegaţia moldovenească a atras atenţia asupra încălcării grave a reglementărilor CUC de către administraţia transnistreană prin fortificarea prezenţei sale militare în Zona de securitate şi a recomandat iniţierea unui monitoring internaţional independent din partea OSCE asupra amplasării formaţiunilor militare în Zona de securitate. În lipsa unei consens pe marginea acestei chestiuni, s-a convenit că discuţiile vor fi continuate la şedinţa ordinară, care va avea loc pe data de 21 martie 2013.
Sursa: Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control