Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Experţii germani salută sporirea răspunderii…

Experţii germani salută sporirea răspunderii judecătorilor

Ministerul Justiţiei, în cooperare cu Fundaţia germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ), a organizat dezbateri privind răspunderea judecătorilor în R. Moldova.

Noile reglementări privind răspunderea disciplinară a judecătorilor sunt salutabile, iar reforma se află pe calea corectă spre consolidarea justiţiei într-un stat de drept şi merită a fi sprijinită, menţionează expertul german Edgar Isermann, ex-preşedinte al Judecătoriei Supreme a landului Saxonia de Jos, Germania. Isermann susţine că această reformă consolidează reputaţia justiţiei din R. Moldova pe plan internaţional.

Reamintim că amendamentele elaborate de Ministerul Justiţiei pentru a spori răspunderea disciplinară a judecătorilor şi pentru a evita exercitarea presiunilor asupra judecătorilor au fost adoptate de Parlament în cadrul şedinţei din 9 iulie 2010.

Acestea se referă în special la completarea listei abaterilor disciplinare, prevăzute în Legea cu privire la statutul judecătorului. Astfel, judecătorii vor fi sancţionaţi dacă nu vor publica hotărârile judecătoreşti pe pagina web a instanţei, dacă vor emite o hotărâre prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sau dacă nu vor respecta din motive neîntemeiate orarul şedinţelor de judecată. În cazul săvârşirii unei abateri disciplinare care afectează imaginea sistemului judecătoresc sau în cazul săvârşirii repetate a abaterilor disciplinare, judecătorul va fi eliberat din funcţie. De asemenea, a fost instituită o nouă obligaţie pentru judecători de a informa, în scris, preşedintele instanţei judecătoreşti unde acesta activează şi Consiliul Superior al Magistraturii despre orice tentativă de a fi influenţat în procesul de examinare a cauzelor.