Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Experienţa parlamentarilor letoni pentru deputaţii…

Experienţa parlamentarilor letoni pentru deputaţii de la Chişinău

Memorandumul de înţelegere privind sprijinul pentru consolidarea capacităţii administrative a Parlamentului R. Moldova, semnat între Aparatul Parlamentului R. Moldova şi Cancelaria Saeima a R. Letonia, prevede desfăşurarea unor vizite, seminarii şi conferinţe, în cadrul cărora reprezentanţii Parlamentului vor fi familiarizaţi în mod regulat cu experienţa Saeima în integrarea europeană.

Memorandumul de înţelegere semnat de către Adrian Fetescu, directorul general al Aparatului Parlamentului Republicii Moldova şi Steins Maris, director Cancelariei de Saeima al Republicii Letonia, prevede utilizarea experienţei Saeima privind asigurarea activităţii unui parlament naţional democratic; conlucrarea secretariatelor legislativelor de la Chişinău şi Riga privind eficientizarea îndeplinirea sarcinilor sale de lucru; contribuirea ambelor părţi la stabilirea relaţiilor profesionale şi cooperare, schimbul de experienţă în domeniul de susţinere a procesului legislativ, chestiunilor administrative şi integrării în UE, cu ajustarea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale.

Părţile vor elabora programe şi proiecte de cooperare avînd drept scop obţinerea progreselor în domeniile reglementate prin Memorandum şi vor crea condiţii pentru îmbunătăţirea relaţiilor participînd la seminare, studii, conferinţe şi alte activităţi de interes comun, prin comunicare directă şi schimb de experienţă.

Adrian Fetescu, directorul general al Aparatului Parlamentului Republicii Moldova, a mulţumit Saeima pentru disponibilitatea de a coopera şi a recunoscut că experienţa Saeima este foarte importantă pentru Legislativul de la Chişinău.

„Fără îndoială, această împărţire de experienţă va fi benefic atât pentru personalul din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, cât şi pentru Saeima,” a remarcat Maris Steins, directorul Cancelariei Saeima al Republicii Letonia. Cooperarea planificată va acoperi un spectru larg de domenii, inclusiv experienţa dobândită de Letonia în implementarea reformelor înainte de aderarea la UE, precum şi organizarea muncii în Saeima.

La începutul aceste săptămâni, o delegaţie a Aparatului Parlamentul Republicii Moldova a fost la Riga, într-o vizită de studiu, pentru a se familiariza cu activitatea Saeima, experienţa sa în integrarea în UE, structura Cancelariei Saeima, planificarea activităţii, planificarea bugetul anual şi audit financiar, managementul personalului şi a sistemului de remunerare, rolul IT în activitatea zilnică a Parlamentului Republicii Letonia. Vizita de studiu face parte din proiectul PNUD şi este finanţat de Guvernul Danemarcei şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.