Evadaţii de la Brăneşti, reţinuţi la Valea Coloniţei
Cei doi condamnaţi care au evadat ieri dimineaţă de la Penitenciarul nr.18 din Brăneşti, au fost prinşi în această după amiază în satul Valea Coloniţei, raionul Criuleni. Tinerii au fost daţi în urmărire, iar pe raza întregii zone de centru a ţării au fost organizate filtre. În acest răstimp, angajații Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi Ministerului Afacerilor Interne au scotocit prin localități pentru a-i găsi pe fugari.
Cei doi pușcăriași au fugit din închisoare profitând de vizibilitatea redusă, cauzată de ceața densă. Deţinuţii, în vârstă de 24 şi 19 ani, fuseseră condamnați la 3 ani şi 6 luni şi respectiv 6 ani şi o lună privaţiune de libertate.
Acum, pe lângă pedeapsa pe care o ispăşeau, cei doi vor primi adiţional încă 6 ani de închisoare.