Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Europa Liberă: Ziarul de Gardă,…

Europa Liberă: Ziarul de Gardă, independenţa presei şi justiţia

La începutul acestei luni, publicaţia „Ziarul de Gardă” a fost sancţionată de o instanţă de judecată să plătească despăgubiri în valoare de jumătate de milion de lei pentru pretinsa defăimare a doi procurori din Glodeni. O condamnare de natură să falimenteze săptamînalul.

Lucia Diaconu de la Radio Europa Liberă a făcut o retrospectivă a ziarelor care s-au aflat în ultimii ani în litigii asemănătoare.

Dacă ar fi să vorbim despre cele mai răsunătoare dosare împotriva presei, cel mai recent ar fi decizia din 2008, cînd o instanţă de judecată a pus sechestru pe conturile bancare ale publicaţiei Jurnal de Chişinău, acuzată de un fost procuror de la Donduşeni de calomniere. Acesta cerea ziarului o despăgubire de 300.000 de lei, iar judecătoarea a vrut să se asigure că despăgubirile vor fi plătite dacă Jurnal de Chişinău va pierde procesul. Sechestrul a fost însă ridicat după cîteva săptămîni de o instanţă superioară.

În 2005, după un proces îndelungat, altă publicaţie, Timpul Info-Magazin şi colaboratoarea acesteia Alina Anghel, au fost obligaţi de Curtea Supremă de Justiţie să achite companiei private DAAC-Hermes despăgubiri morale în valoare de 130.000 de lei. Ce-i drept, doi ani mai tîrziu, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a dat cîştig de cauză ziarului, obligîng guvernul să plătească aproape 14.000 de euro prejudiciu moral şi material.

Guvernul a mai fost condamnat la CEDO pentru închiderea, în urma unui proces de judecată intentat de Procurorul General de atunci, a săptămînalului de limbă rusă Kommersant Moldovî, în 2001, acesta fiind nevoit să se înregistreze sub altă denumire.

Ziarul de Gardă, fiind o publicaţie de investigaţii, a mai fost acţionat în judecată de persoane care i-au pretins despăgubiri de ordinul sutelor de mii de lei, dar este pentru prima oară cînd s-a pronunţat o decizie care obligă instituţia să plătească reclamanţilor daune. Judecătoria sectorului centru din Chişinău a decis că publicaţia trebuie să achite cîte 250.000 de lei celor doi procurori din Glodeni care pretind că gazeta le-a fi lezat într-un articol onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională.

Redacţia se arată hotărîtă să atace decizia şi a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să examineze în regim de urgenţă dosarul instrumentat de judecătorul care a condamnat ziarul. Mai multe organizaţii media au semnat o declaraţie de protest faţă de decizia pronunţată în cazul Ziarului de Gardă, calificînd-o drept inacceptabilă într-o societate democratică. Iată cum a argumentat Petru Macovei, directorul Asociaţiei Presei Independente, unul dintre semnatari:

„În Moldova există legi care spun foarte clar ce sancţiuni pot fi aplicate pentru aşa-zise infracţiuni instituţiilor mass-media. Legea cu privire la libertatea de exprimare spune foarte clar că nu pot fi aplicate sancţiuni de natură să cauzeze închiderea unei instituţii mass-media. Formularea este diferită de ce spun eu dar sensul acestei legi acesta este”, constată semnatarii declaraţiei.

Sursa: Radio Europa Liberă