Escrocherii imobiliare la Chişinău
Colaboratorii Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate au reţinut în flagrant două persoane care, în preajma unui bloc de locuit de la Botanica, prezentau ilicit un apartament spre comercializare. Ancheta a stabilit că o persoană, revenită recent de peste hotare, dorind să procure un apartament, a apelat la un anunţ plasat în internet. După prezentarea imobilului, cumpărătorul a rămas mulţumit de starea şi preţul acestuia, intenţionând să-l procure. A plătit 250 de euro drept arvonă, sumă pretinsă de către escroci.
Peste câteva zile, cumpărătorul urma să se întâlnească cu „agenta imobiliară”, însă din cauza că acesta uitase foaia cu numărul de telefon mobil, a telefonat pe numerele indicate în contractul lăsat de bănuită, de unde a aflat că asemenea persoană nu activează la această agenţie şi au convenit împreună cu directorul să apeleze imediat la poliţie.
După reţinerea „agentei”, s-a stabilit că identitatea ei – locuitoare a oraşului Chişinău, în vârstă de 51 de ani, aflată în căutare penală, fiind condamnată la 7 ani privaţiune de libertate pentru infracţiuni similare, conform unei încheieri Curţii de Apel Chişinău.
S-a mai stabilit că o altă victimă a bănuitei, pentru închirierea pe două luni a unui apartament a plătit 280 de euro, imobilul fiind dat în chirie fără acordul stăpânului, acesta fiind închiriat de suspectă doar pentru o zi.
Organul de urmărire penală acumulează probele necesare pentru pornirea urmăririi penale pentru „Escrocherie”.