Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Eduard Muşuc: „Participăm cu toţii…

Eduard Muşuc: „Participăm cu toţii la un teatru al absurdului. Comuniştii nereformaţi, cu mentalitate de bolşevici şi năravuri staliniste, nu pot aduce ţara în lumea civilizată prin definiţie”

Membri şi susţinători ai Partidului Comuniştilor din R. Moldova s-au întrunit, pe 11 martie, într-o acţiune de protest organizată la Reşedinţa de Stat, cerând asigurarea condiţiilor necesare pentru desfăşurarea unor alegeri parlamentare libere şi democratice.

Deputatul fracţiunii PCRM, Eduard Muşuc, a spus în cadrul acţiunii de protest că, potrivit sondajelor, peste 80% din populaţie consideră că lucrurile în R. Moldova merg într-o direcţie greşită. În context, deputatul a accentuat că Guvernul AIE a fost demis, din aceste considerente singura cale de depăşire a crizei în care s-a pomenit R. Moldova din cauza partidelor de guvernare, sunt alegerile parlamentare.

Totodată, Muşuc a accentuat că populaţia Moldovei are nevoie de alegeri libere, corecte şi democratice, ceea ce trebuie să fie asigurat de conducerea structurilor responsabile.

Participaţii la acţiune au scandat „Vrem alegeri”, „Alegeri libere şi corecte”  în faţa Reşedinţei de Stat.

La 14 septembrie 2006, pe când la guvernare în R. Moldova erau comuniştii, Eduard Muşuc acorda un interviu pentru ZdG în care recunoştea că „Chiar proverbele merită schimbate” El recunoştea atunci: „Participăm cu toţii la un teatru al absurdului. Comuniştii nereformaţi, cu mentalitate de bolşevici şi năravuri staliniste, nu pot aduce ţara în lumea civilizată prin definiţie”. Muşuc a mai spus în acel interviu: „Noi suntem opoziţie. Ei (guvernarea comunistă, n.r.) sunt responsabili de tot ce se întâmplă in Moldova. Ei trebuie să răspundă pentru aceasta in faţa porului. Noi trebuie sa venim cu alternativa unui viitor mai bun, cu o echipă capabilă să realizeze această alternativă. Alegerile viitoare vor dezvălui cine are dreptate”.

Muşuc mai spunea că, un politician modern trebuie să aibă putere si voinţă pentru a scoate Moldova din mlaştina in care se află. Să fie pregătit să lupte pentru aceasta până la capăt.

Despre trădarea din politică interlocutorul de atunci al ZdG spunea că „trădarea, şi nu doar în politică, a existat pe tot parcursul istoriei. În general, eroii edifică istoria, iar trădătorii doar intră în istorie”.