Ea sădeşte flori la monumentul lui Ştefan cel Mare
În fiecare zi, maşina de serviciu o aduce la Chişinău, tocmai din Nimoreni, Ialoveni. Şi aşa se întâmplă deja de 20 de ani. «Zilele următoare mă puteţi vedea la Guvern sau la Parlament», explică Maria Tristian cu un gest al mâinii drepte, îndreptate spre edificiile respective. Ea nu este demnitar şi nici funcţionar public. De fapt, Maria nici nu ştie cum s-ar numi meseria sa. Pentru ea, acest detaliu nu este prea important. Important este că ştie ce trebuie să facă: să planteze flori, să smulgă iarba, să adune frunzele, să rănească omătul. Lista e lungă.
Când am întâlnit-o, stătea în genunchi în faţa Catedralei. În mâna dreaptă ţinea un cuţit din metal. Cu pumnul mâinii stângi se spijinea de pământ. Această poziţie este parte din munca ei. Uneori, îşi pune sub genunchi încălţămintea. Când nu-şi mai simte genunchii, se aşază pe fund. Când îi amorţeşte un picior, îşi schimbă greutatea corpului pe celălalt. În tot acest timp lucrează. Smulge buruianul cu mâna, după ce-i taie rădăcina cu cuţitul. Femeile spun că nu le este de ajutor nici tehnica scumpă procurată în ultimii ani şi nici vechile sape, pentru că această iarbă numai cu mâna şi-n genunchi poate fi lichidată.
De mult nu mai poartă verigheta. Prea inflamate îi sunt mâinile, atât de inflamate încât şi ridurile sunt mai puţine. De ani buni, sub unghiile ei de nimoreancă se găseşte puţină ţărână de Chişinău. Nu mai are pretenţia de a lucra în mănuşi, nici pe angajator nu-l consideră vinovat că nu i le oferă. Are explicaţiile ei: prea repede se rup, plus că şi aşa este prea cald afară. A auzit că unii fac terapie antistres şi se relaxează în timp ce lucrează cu plantele, dar ea este convinsă că nu se referă şi la munca lor. «Ian uitaţi-vă ce mâini avem. Ce fel de bine poţi să-l numeşti?», se întreabă ea în timp ce-şi arată mâna dreaptă.
Foto si articolul complet AICI
