Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   După 5 luni de la…

După 5 luni de la accident, ex-angajatul CCCEC, care ar fi tamponat mortal o femeie, a ajuns în judecată

Procuratura Chişinău a expediat în instanţa de judecată cauza penală în care un tânăr de 28 de ani este învinuit că ar fi tamponat mortal o femeie ce se afla pe trotuar, în centrul capitalei. Cazul s-a produs în dimineaţa zilei de 23 iunie,  curent.

Din probele acumulate de procurori rezultă că şoferul autoturismului de model „BMW”, care se deplasa pe str. Alexandru cel Bun în direcţia str. Tighina, nu a cedat trecerea autocarului, ce se deplasa regulamentar. În urma impactului cu autocarul, autoturismul a ieşit pe trotuar şi a tamponat femeia, care a decedat la scurt timp.

Victima, în vârstă de 45 de ani, venise în acea dimineaţa de la Leova şi aştepta să se întîlnească cu fiica sa, studentă la Chişinău. În cadrul urmăririi penale procurorii au mai stabilit că, la momentul impactului, automobilul „BMW”, avea numerele de înmatriculare IL AZ 659 (care nu-i aparţin) şi era condus de un inspector superior al CCCEC. La scurt timp după accident, acesta şi-a prezentat demisia.

Procurorii îi incriminează învinuitului comiterea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit.b) Cod penal (încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport care a provocat decesul unei persoane).

Cauza penală va fi examinată de Judecătoria Centru.  Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani.