Drone pentru monitorizarea respectării armistiţiului în Ucraina
Berlinul şi Parisul vor trimite în cel mai apropiat timp avioane fără pilot pentru a monitoriza implementarea armistiţiului în estul Ucrainei, a anunţat duminică ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian.
Potrivit ministrului francez, armistiţiul din Ucraina este respectat, cu excepţia oraşului Doneţk. „Trebuie să facem tot posibilul pentru respectarea armistiţiului şi a zonei-tampon”, a declarat el. „Germanii şi francezii au iniţiat discuţii cu OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) cu privire la măsurile care pot fi luate pentru respectarea armistiţiului”, a precizat Le Drian. „Dorim să contribuim la menţinerea acordului de încetare a focului şi în acest scop vom trimite în următoarele zile avioane fără pilot în Ucraina”, a afirmat ministrul.
Anterior, Germania a anunţat că intenţionează să trimită 200 de soldaţi în Ucraina pentru a asigura securitatea misiunii OSCE.
OSCE este responsabilă de supravegherea armistiţiului în Ucraina şi are o misiune de monitorizare în estul ţării, afectat de un conflict armat între forţele armate şi separatiştii susţinuţi de Rusia.