Droguri şi viol într-un dosar judecat la Căuşeni
Doi bărbaţi din Căuşeni au fost condamnaţi recent pentru viol, acţiuni violente cu caracter sexual şi păstrarea substanţelor narcotice în proporţii mari fără scop de înstrăinare.Victima, de 23 de ani, făcea parte dintr-o familie social vulnerabilă. Procurorii au demonstrat că, în aprilie 2011, inculpaţii, fiind în stare de ebrietate alcoolică, au dus-o cu forţa într-o casă de locuit, unde au violat-o. Victima a reuşit să fugă atunci cînd unul dintre violatori a adormit, fata sărind peste geam şi chemând ajutor.
Ulterior, în urma percheziţiei autorizate efectuate la domiciliul unuia dintre învinuţi, au fost depistate şi ridicate substanţe narcotice în cantităţi mari.
Prin sentinţa Judecătoriei Căuşeni, inculpaţii, care anterior au mai fost în conflict cu legea, au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 7 şi 9 ani închisoare.