Două amânări într-o singură zi în dosarele Nichifor. Avocatul inculpatului amendat cu 800 de lei
Adrian Nichifor s-a prezentat astăzi în fața magistraților de la Curtea de Apel Chișinău. Acesta urma să fie judecat în două dosare, cel în care este învinuit de ucidere fratelui fostului comisar de Nisporeni, Iurie Pârlici, și cel în care este acuzat că a determinat patru martori să dea declaraţii false în privința evenimentelor din aprilie 2009. În ambele dosare, în prima instanță, Nichifor a fost condamnat, la 17, respectiv doi ani de închisoare cu executare.
Ambele ședințe de astăzi au fost însă amânate și asta pentru că, avocații inculpatului, Veaceslav Țurcan și Ion Vâzdoagă nu s-au prezentat. Primul a trimis o cerere prin care anunța că este implicat într-un alt proces, care nu suferea amânare, iar al doilea o altă cerere prin care anunța că este pe foaie de boală. Instanța a constatat că apărarea încearcă tergiversarea procesului și l-a amendat pe Veaceslav Țurcan cu 20 de unități convenționale pentru fiecare proces. În total, acesta urmează să plătească 40 unități convenționale, adică 800 de lei.
Următoarele ședințe au fost programate deja pentru luna septembrie.
foto: crime.md
Detalii despre situația dosarelor lui Adrian Nichifor, cele din instanțele de judecată, dar și cele de pe rafturile Procuraturii citiți în numărul de joi al ZdG.