Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Dosarul "uraniu pentru interlopi" a…

Dosarul „uraniu pentru interlopi” a ajuns în judecată

Urmărirea penală în „dosarul uraniului” a fost finalizată de Procuratura Generală, iar cauza penală a fost remisă în instanţa de judecată. Pe banca acuzaţilor vor apărea trei membri ai unui grup criminal organizat care se ocupau cu comercializarea în R. Moldova a substanţelor radioactive reprezentanţilor lumii interlope.

Procuratura Generală le-a înaintat celor trei învinuirea în baza art.292 alin.(1) Cod penal pentru deţinerea şi transportarea materialului radioactiv uraniu 238, cu scop de înstrăinare.

Materialul radioactiv – 1,8 kg a fost introdus în R. Moldova prin contrabandă, iar inculpaţii intenţionau să-l comercializeze la preţul de 9 milioane de euro.

Unul dintre inculpaţi este fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne şi este cercetat în stare de arest la domiciliu, ceilalţi doi – se află în arest preventiv.