Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Dosarul rinichilor traficaţi a ajuns…

Dosarul rinichilor traficaţi a ajuns în judecată

Procuratura Generală a expediat recent instanţei de judecată o cauză penală, declanşată în anul 2003 pe numele a două persoane, acuzate de trafic de fiinţe umane. Cei doi sunt învinuiţi de procurori că în intervalul august 2001 – februarie 2002 profitînd de starea grea financiară a trei cetăţeni moldoveni i-au recrutat în scop de prelevare de organe.

Astfel, aceştia au însoţit victimele pentru examinarea şi efectuarea analizelor medicale necesare intervenţiei chirurgicale, în scopul prelevării a cîte un rinichi. În continuare, inculpaţii au organizat transportarea acestora pe calea aerului în or. Istambul, Turcia.

La destinaţie victimele au fost întîmpinate de cetăţeanul Israelului Zis Michael Naum, care i-a transportat la o clinică medicală privată, unde au fost supuşi intervenţiilor chirurgicale prin care le-a fost prelevat cîte un rinichi, fapt confirmat prin rapoartele de expertiză medico-legală.

Reveniţi acasă, „donatorii” au fost întîmpinaţi de inculpaţi şi remuneraţi cu cîte 4 mii, 6 mii şi respectiv 10 mii de dolari. Procuratura Generală menţionează că, începînd cu anul 2003 au fost efectuate mai multe investigaţii în cazurile cu privire la comiterea traficului de fiinţe umane în scop de prelevare de organe. Prin urmare, au fost identificate mai multe victime care, în condiţii similare, au avut de suferit în urma acţiunilor infracţionale ale acestui grup criminal organizat.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a stabilit, că unul dintre participanţii la comiterea infracţiunii este cetăţeanul Israelului Zis Michael, în privinţa căruia urmărirea penală continuă.

În anul 2007, forţele de ordine ucrainene l-au reţinut pe Zis Michael (a.n.1955), care a fost anunţat în căutare internaţională de Procuratura Generală pentru comiterea traficului de fiinţe umane. Tot atunci, Procuratura Generală a înaintat organelor competente ale Ucrainei o cerere de extrădare a acestuia pentru tragerea la răspundere penală.

Procuratura Generală a Ucrainei însă a admis cererea de extrădare înaintată de autorităţile Israelului şi în octombrie 2009 acesta a fost transmis organelor israiliene pentru tragere la răspundere penală pentru trafic de fiinţe umane, cauzare intenţionată a leziunilor corporale grave, escrocherie, folosirea documentelor oficiale false, etc.

O altă cauză penală pe numele a trei complici la aceste crime a fost transmisă de procurori în Judecătoria Edineţ, care în iunie 2010 a decis amendarea a doi învinuiţi şi achitarea celuilalt. Procuratura Generală a contestat această sentinţă. Cererea de apel încă se mai află în curs de examinare la Curtea de Apel Bălţi.

Alţi doi învinuiţi, la fel au fost deferiţi justiţiei de către procurori, care în noiembrie 2010 au transmis instanţei cauza penală de învinuire a 2 traficanţi de organe. La moment, pe acest dosar nu a fost pronunţată nici o hotărîre.

În total, procurorii au trimis pe banca acuzaţilor 7 persoane inculpate de implicare în această reţea criminală, de pe urma cărora au avut de suferit 11 cetăţeni ai republicii, rămaşi fără cîte un rinichi.