Dosarul procurorului reţinut pentru coruperea unei avocate stagiare – trimis în judecată
Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie anunţă despre finalizarea acţiunilor de urmărire penală în privinţa procurorului din Procuratura Floreşti, reţinut, la finele lunii mai, pentru corupere pasivă.
Respectiva cauză penală a fost declanşată, prin dispozitia Procurorului General, în baza unei plîngeri depuse de către o avocată stagiară.
Potrivit petiţionarei, procurorul i-ar fi extorcat 8 mii de lei pentru a nu deschide dosar penal în privinţa acesteia şi a nu sesiza Uniunea Avocaţilor pe motiv că, fără a avea drept, avocata participa în procese penale. Procurorul a fost reţinut, în flagrant, imediat după primirea banilor.
La demersul Procuraturii Anticorupţie, persoana învinuită a fost suspendată provizoriu din funcţie şi este cercetată în stare de libertate. Cauza penală a fost expediată pentru examinare în Judecătoria r-lui Floreşti.
Pentru această infracţiune, Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii au de a exercita o anumită activitate pe un termen de 3 la 5 ani.