Dosarul Iuliei Timoshenko – procedură accelerată la CEDO
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a informat astăzi, 20.12.2011, printr-un comunicat de presă, că a decis adoptarea procedurii accelerate în raport cu cererea depusă de fostul premier ucrainean, Iulia Timoshenko, în legătură cu detenţia sa de la Kiev.
Curtea si-a motivat hotărârea de a trata cu prioritate această cauză (Timoshenko c. Ucrainei cererea nr. 49872/11), pe fondul gravităţii şi caracterului sensibil al acuzaţiilor ridicate.
Iulia Timoshenko, în vârsta de 51 de ani, conduce principalul partid de opoziţie, Batkivchtchina, în Ucraina, şi Blocul Iulia Timoshenko. Ea a fost premier în 2005 şi apoi în perioada decembrie 2007 – martie 2010. Procurorii ucrainieni au pornit procedura penală împotriva ei pe motiv că ar fi ordonat în mod ilegal semnarea unui contract privind importul de gaz. Judecătorii au condamnat-o în data de 11 octombrie 2011 la o pedeapsă de şapte ani de închisoare, coroborată cu interzicerea exercitării funcţiilor publice timp de trei ani. Ea apelat această hotărâre.
Reclamanta a depus cererea către CEDO la 10 august 2011. Ea a acuzat în principal că este urmărită şi deţinută pentru motive politice, că legalitatea detenţiei sale în centrul de detenţie de la Kiev, (SIZO nr. 13) nu a făcut obiectul niciuni control jurisdicţional şi condiţiile sale de detenţie sunt inadecvate, nefiindu-i acordat niciun tratament mendical pentru numeroasele probleme de sănătate. Iulia Timoshenko a invocat în principal articolele 3 (interzicerea pedepselor sau tratamentelor degradante), 5 (dreptul la libertate şi siguranţă) şi 8 (limitarea aplicării restrângerilor drepturilor) ale Convenţiei europene a drepturilor omului.
Cererea a fost adusă la cunoştinta guvernului ucrainean, care a fost invitat să îşi prezinte observaţiile.