Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Dosarul Bacului

Dosarul Bacului

 Doar 4 din 6 funcţionari ME, cercetaţi pentru coruperea examenelor de bacalaureat, vor fi judecaţi

 „Dosarul Bacului”, cu implicarea funcţionarilor unei structuri de pe lângă Ministerul Educaţiei (ME), în frunte cu Adrian Ghicov, a fost remis instanţei de judecată. Totodată, doar patru din cele şase persoane bănuite că ar fi corupt bacul vor ajunge în judecată, celelalte două, recunoscându-şi vina, s-au ales cu o amendă contravenşională în mărime de 150 unităţi convenţionale.

 

Lilian Rudei, procurorul care s-a ocupat de caz, a declarat pentru ZdG că, pe 7 octombrie, dosarul este pus în poştă pentru a ajunge în instanţa de judecată. „Sunt acuzate patru persoane, iar în privinţa cetăţenei Aurelia Marcu, care este bolnavă, materialele vor fi expediate peste câteva săptămâni. Celelalte persoane sunt Adrian Ghicov, Valeriu Şarai şi Valentina Miron”. Conform lui Lilian Rudei, de la Procuratura Anticorupţie, cei 4 sunt acuzaţi că în preajma sesiunii de bacalaureat şi a examenelor de absolvire au pretins şi au primit mijloace băneşti ce nu li se cuveneau. ” În cazul lui Ghicov este vorba de 18 mii lei şi 300 de dolari, Miron – 2000 de euro, iar Şarai este complicele celor doi”.

Deşi, anterior, avocatul lui Adrian Ghicov declara pentru ZdG că asupra clientului său nu a fost găsită nicio sumă de bani, Rudei afirmă că există probe care demonstrează că banii au fost transmişi lui Ghicov.

Cele 3 persoane ale căror dosare au fost transmise în instanţa de judecată sunt cercetate în baza art. 324, Cod Penal. Adrian Ghicov şi Valeriu Şarai riscă o pedeapsă de la 5 la 10 ani de închisoare, o amendă în valoare de 1000-3000 unităţi convenţionale cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii de la 2 la 5 ani, iar Valentina Miron riscă privaţiune de libertate pe un termen de 3-7 ani.

Deşi erau şase persoane anchetate, două dintre acestea au scăpat basma curată. „Şi-au recunoscut vina şi s-au ales cu o amendă de 150 unităţi convenţionale. Ele au colaborat cu noi, ne-au dat lanţul şi figurează în calitate de martori, de aceea nu vă putem da numele acestora”, a adăugat procurorul. Lilian Rudei ne-a mai spus că numele ex- ministrei Larisa Şavga nu figurează în dosar. „Ea nu are nicio legătură cu asta”.

Borislav Babenco, avocatul lui Adrian Ghicov, a menţionat pentru ZdG că la clientul său încă nu a ajuns copia rechizitoriului şi că acesta se declară în continuare nevinovat. „Mai multe nu pot să spun, deşi aş avea ce”, a conchis Babenco.

 

V.M.