Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   DOSARELE ZdG: Intermediari, la Ministerul…

DOSARELE ZdG: Intermediari, la Ministerul Apărării, vând tehnică militară la preţ de nimic

Surse din cadrul Ministerului Apărării susţin că o partidă de tehnică militară a fost scoasă ilegal din depozitul Armatei Naţionale şi vândută de intermediari la un preţ de 5 ori mai mic decât preţul de piaţă. ZdG a identificat intermediarii şi a luat legătura cu ei. Aceştia ne-au spus că nu au documente pentru autocamioanele de culoare kaki pe care le vând şi că au intrat în posesia unităţilor de transport după ce ar fi primit „podarkă” de la minister. În acest context, ministrul Apărării în exerciţiu, Vitalie Marinuţă, susţine că ministerul nu face asemenea „podărci”.

Surse din cadrul Ministerului Apărării (MA), sub acoperirea anonimatului, susţin că, în februarie, curent, prin intermediul comandantului Ilian Strungă, din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naţionale au fost scoase din depozitul MA 5 autocamioane de model URAL-375 şi 4320, trei autocamioane de model ZIL-131, două unităţi de transport GAZ-66, remorci de producere a curentului electric şi generatoare mobile de producere a curentului electric cu capacitatea de 10 KW. Toate acestea au fost scoase ilegal, în lipsa unor licitaţii, în lipsa paşapoartelor tehnice, a numerelor de înmatriculare şi a facturilor de expediţie, urmând să fie comercializate.

Continuarea, AICI.

https://zdg.md/web/investigatii/intermediari-la-ministerul-apararii-vand-tehnica-militara-la-pret-de-nimic