Dosarele 7 aprilie la CEDO
La 06 decembrie 2011 CtEDO a pronunţat hotararea in dosarul Taraburca c. Moldovei. Reclamantul, Andrei Taraburca, născut în 1988, a participat la protestele din 7 aprilie 2009 împreună cu prietenul său S., în momentul când a vrut să i-a un taxi să se întoarcă acasă, a fost aruncat într-o maşină de către trei ofiţeri îmbrăcaţi în civil şi transportat la Comisariatul de poliţie Botanica.
Reclamantul a pretins că, fiind în detenţie, trei poliţişti au intrat în celula sa în dimineaţa zilei de 8 aprilie şi l-au bătut până acesta a leşinat. El şi-a revenit, dar îi sângera nasul şi buza superioară. Fiind transferat mai târziu la Comisariatul General de Poliţie, acesta a fost examinat de către medicul de pe loc, care nu a depistat careva semne de rele-tratamente. Fiindu-i acordat un avocat numit din oficiu, la 10 aprilie acesta a fost adus în faţa judecătorului de instrucţie care i-a aplicat 30 zile de arest preventiv. În aceeaşi noapte reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13. Reclamantul a pretins că a fost impus să meargă printr-un coridor al ofiţerilor de poliţie (cunoscut sub „coridorul morţii”), unde fiecare din poliţişti l-au lovit până reclamantul a ieşit din acest coridor. Încheierea de arestare preventivă a fost casată la 16 aprilie 2009 şi el a fost imediat eliberat.
La 14 aprilie (în timp ce se afla în detenţie şi a avut întrevedere cu avocatul angajat de părinţii săi) şi la 15 aprilie 2009, reclamantul a înaintat două plângeri la organele procuraturii, susţinând că a fost maltratat.
Reclamantul a fost imediat examinat de către un medic la 14 aprilie 2009, care a înregistrat zgârieturi şi vânătăi pe faţa acestuia.
Prima plângere a reclamantului a fost primită de Procuratura militară la 21 aprilie 2009 şi, după ce a aşteptat să fie efectuată prima anchetă preliminară de către Ministerul Afacerilor Interne, procurorul a pornit o investigaţie pentru a verifica ce exact s-a întâmplat. După ce a interogat toate persoanele vizate, la 12 iunie 2009 procurorul a decis să nu înceapă urmărirea penală, bazându-se pe declaraţiile lui S. că nu a fost maltratat şi nu a văzut ca prietenul său să fie supus relelor-tratamente. Procurorul a sugerat că leziunile de pe faţa reclamantului ar putea fi cauzate în urma încăierărilor din 7 aprilie 2009.
Procedurile penale împotriva reclamantului au fost încetate din lipsa probelor.
Potrivit Guvernului Moldovei, reclamantul nu a fost maltratat pe durata detenţiei acestuia. Cu toate că a fost asistat de un avocat, el s-a plâns de actele de brutalitate din partea poliţiştilor doar după o săptămână după arestarea sa, la 14 aprilie 2009.
Reclamantul a avut traume post-traumatice fizice şi psihice: o serie de investigaţii medicale l-au diagnosticat cu hipertensiune inter-cranială şi o tulburare de stres.
În faţa Curţii, invocând art. 3 CEDO (interzicerea tratamentelor inumane şi degradante), reclamantul a pretins că a fost bătut în custodia poliţiei şi că investigaţia efectuată a fost una neadecvată. El s-a mai plâns că nu i s-a permis să-şi contacteze părinţii în timpul arestului său sau să-şi angajeze un avocat ales, că a fost intimidat şi nu i s-a permis să se plângă de maltratarea sa până la 14 aprilie 2009 (atunci când părinţii săi i-au angajat u avocat cu care s-a întâlnit în timpul detenţiei sale).
Curtea a subliniat condiţiile generale a acestui caz, în particular maltratarea sistematică şi masivă a demonstranţilor de către poliţie într-o perioadă relativ de scurtă. În special, urmare a vizitei în Republica Moldova a Comisiei europene pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante, precum şi a Comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile omului, au confirmat că au colaţionat un număr mare de pretenţii credibile şi consistente, ce au indicat că a existat un model după care poliţiştii maltratau demonstranţii urmare a alegerilor din aprilie 2009.
Din cele relatate de reclamant, Curtea a observat că, atunci când a fost arestat, dânsul avea starea sănătăţii bună, fără urme a relelor-tratamente, aceasta fiind confirmată de către medic, dar peste o săptămână mai târziu – la 14 aprilie 2009 – un alt medic a înregistrat urme de violenţă pe faţa sa. Faptul că reclamantul nu s-a plâns de actele de brutalitate ale poliţiei înainte de această dată, după cum a sugerat Guvernul, nu ar însemna că nu a fost supus relelor-tratamente. Din contra, este perfect inteligibil că dânsul ar fi putut depune o asemenea plângere doar după ce ar fi avut o întrevedere cu avocatul său în care ar avea încredere, având în vedere nesiguranţa de la acel moment: multe persoane au fost maltratate şi umilite, judecătorii examinau cauzele la sectoarele de poliţie într-o manieră sumară, iar avocaţii numiţi din oficiu ignorau vizibilele urmă de violenţă de la clienţii săi, aşa cum a fost şi în cazul reclamantului. Frica şi neajutorarea pe care reclamantul a simţit-o a fost împărtăşită de majoritatea pretinselor victime, ceea ce a fost coroborat în raportul Comisiei Europene.
Curtea a concluzionat că a existat o violare a art. 3 CEDO în ceea ce priveşte maltratarea reclamantului de către poliţie.
Curtea a considerat că plângerea iniţială a reclamantului, examinată de către autoritatea care a angajat majoritatea persoanelor ulterior acuzate, a fost oarecum compromisă. Mai mult, plângerea a fost examinată cu o întârziere inexplicabilă: primită de procurorul militar doar după o săptămână, şi care a păstrat-o la el timp de 38 zile în timp ce aştepta rezultatul anchetei iniţiale a Ministerului Afacerilor Interne.
După ce procurorul a luat o decizie, l-a informat pe reclamant doar după o lună despre aceasta. Mai mult, nimeni din oficialii care l-au văzut pe reclamant înainte de 14 aprilie 2009 – nici poliţiştii de la oricare unitate de unde se aflau, nici avocatul sau judecătorul – nu au reacţionat la vizibilele acte de violenţă de pe faţa reclamantului şi respectiv nu au anunţat procuratura despre relele-tratamente. Nu s-au identificat nici persoanele care erau deţinute cu reclamantul, şi nici nu s-a efectuat vreo confruntare.
Curtea în continuare a reţinut că investigarea plângerilor reclamantului a fost una inadecvată cu violarea art. 3 CEDO.
În faţa curţii reclamantul a solicitat EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,500 cu titlu de costuri şi cheltuieli, iar Curtea a acordat reclamantului EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1, 500 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către O. Doronceanu, avocat de la Institutul pentru Drepturile Omului.
http://lhr.md
