Doi tineri din Străşeni, acuzaţi că au prădat casa unei artiste din România
Neculai Ermurachi (17 ani) şi Neculai Mereuţă (19 ani) din localitatea Străşeni din Republica Moldova au trecut ilegal frontiera de stat în vara acestui an şi de atunci comit furturi pe bandă rulantă.După ce au dat cinci spargeri în Iaşi, moldovenii au decis să îşi încerce „norocul” la Botoşani, scrie Adevărul.
„Nu mi-am dat seama că am fost prădaţi decât atunci când am intrat în bucătărie şi am văzut că nu mai este pastrama şi sticla de whisky din frigider. M-am dus imediat în dormitor şi am văzut că nu mai este seiful şi am sunat la poliţie” a spus Cristinel Covalciuc Ciobanu, soţul cântăreţei.
Mâncaţi şi băuţi bine dar şi cu o pradă de peste 80 de mii de lei, basarabenii au plecat la Iaşi. Timp de două zile au stat într-o colibă pescărească de pe malul Prutul unde s-au pozat cu bijuteriile în dinţi şi au ascultat muzică interpretei înregistrată pe laptop.
Nicolae Ermurache şi-a arătat calităţile de muzicant
Când proviziile s-au terminat, hoţii au îngropat bijuteriile în malul Prutului şi au plecat spre municipiul Iaşi.