Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Disciplina magistraţilor, decizii imposibile?

Disciplina magistraţilor, decizii imposibile?

La 11 noiembrie, Colegiului disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va examina şapte proceduri disciplinare în cazul mai multor judecători. În cinci cazuri, din cele şapte, de pe ordinea de zi a şedinţei din 11 noiembrie, dezbaterile şi adoptarea unor decizii a fost amânată deja  de câteva ori. Responsabili din cadrul CSM susţin că, de obicei, contramandarea şedinţelor are loc din diverse motive, cel mai frecvent „din lipsa unor acte sau probe concludente”.

Printre judecătorii care figurează în procedurile disciplinare, aflate pe rol la Colegiul disciplinar al CSM sunt Aurel Colenco, de la Curtea de Apel Economică (luarea unei decizi a fost amânată de patru ori), Natalia Plugari, de la Judecătoria Economică de Circumscripţie (decizia a fost amânată de patru ori). De altfel, numele judecătoarei Plugari figurează în două dosare disciplinare, aflate pe rol la CSM.

Tot pe 11 noiembrie, pe agenda Colegiului disciplinar figurează şi cazurile Galinei Moscalciuc, de la Judecătoria Buiucani (decizia fiind amânată de patru ori), Mariei Avornic, de la Judecătoria Centru (decizia fiind amânată de două ori) şi a lui Ion Busuioc, de la Judecătoria Centru (decizia fiind amânată de două ori).

Vă amintim că procedura disciplinară în cazul judecătorului Busuioc a fost iniţiată la solicitarea Ziarului de Gardă care, într-un dosar intentat la cererea a doi procurori, a fost obligat de magistrat să achite 500 de mii de lei, în calitate de recompensă pentru presupusa prejudiciere a imaginii acestora. În cazul judecătorului Ion Busuioc, procedura disciplinară este intentată de către membrul de drept al CSM, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.