Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Dezastru la Moscova: Riscuri de…

Dezastru la Moscova: Riscuri de iradiere nucleară?

12810945222010-07-27t194239z_01_btre66q1ir500_rtroptp_3_russia-moscow-smoggrid-6x2Fumul produs de incendiile de pădure şi vegetaţie au învăluit vineri dimineaţa Moscova, unde temperatura atmosferică urma să se apropie de valoarea de 40 de grade Celsius, lucru care-i obligă pe locuitorii capitalei ruse să utilizeze măşti pentru a putea respira. De asemenea autorităţile monitorizează atent nivelul radiaţiilor, relatează AFP.

În Moscova, pe stradă, trecătorii sunt afectaţi de fum, iar, încă de la prima oră, temperatura se ridica la 25 de grade Celsius, relatează AFP. Mulţi dintre locuitorii Moscovei poartă măşti de protecţie, ale căror vânzări au crescut spectaculos în ultimele zile, iar alţii îşi acoperă faţa cu batista.”Fumul invadează tot oraşul, situaţia se agravează”, a declarat Aleksei Popikov, directorul întreprinderii publice însărcinată cu protecţia mediului, Mosecomonitoring, pentru postul de televiziune Părvi Kanal.

Vizibilitatea redusă, la doar 375 de metri, a perturbat funcţionarea aeroportului Domodedovo (sudul Moscovei).”Permitem decolarea avioanelor fără restricţii, dar, în privinţa aterizărilor, comandanţii de zbor sunt cei care iau acestă hotărâre”, a declarat purtătoarea de cuvânt a aeroportului, Elena Galanova, citată de agenţia Itar-Tass. Şase avioane au aterizat pe alte aeroporturi din Moscova, dar şi la Kazan (800 de kilometri est de capitala rusă), a spus ea.”De joi seara, se observă o creştere a nivelului poluării aerului (…). Ne aşteptăm la o poluare foarte puternică”, a declarat un oficial din cadrul Departamentului pentru Protecţia Mediului din Moscova, citat de agenţia Interfax.

Concentraţia de particule toxice s-a multiplicat de 20 de ori, miercuri, când, în capitală, s-a înregistrat cel mai ridicat nivel de poluare, a declarat Evghenia Semutnikova, directoarea Mosecomonitoring.”Este un motiv serios să renunţe să iasă pe stradă, atât persoanele bătrâne, copiii sub trei ani, femeile însărcinate, persoanele care suferă de boli cardiovasculare şi respiratorii, cât şi persoanele sănătoase”, a declarat ea pentru cotidianul Rosiskaia Gazeta.

Ministrul apărării din Rusia a ordonat evacuarea rachetelor dintr-un depozit din apropiere de Moscova după ce autorităţile au atenţionat că incendiile din ultimele zile riscă să reactiveze zona contaminată din preajma Cernobâlului. Cercetatorii susțin că incendiile din Rusia au o asemenea forță, încât se formează nori similari celor care apar în urma erupțiilor vulcanice sau a testelor nucleare.

Vara lui 2010 urmează să bată toate recordurile de căldură înregistrate la Moscova de la data începerii monitorizării temperaturilor, în urmă cu 130 de ani, potrivit serviciului meteorologic. Săptămâna trecută, în capitală s-a înregistrat o valoare-record a temperaturii aerului, de 38,2 grade Celsius.

Zeci de mii de pompieri, militari şi salvatori continuă să lupte împotriva incendiilor de pădure, care au devastat mii de hectare, în partea de vest a ţării, şi în urma cărora au murit 50 de persoane.