Despre ce au vorbit astăzi Filat şi Ponta la telefon?
Prim-ministrul în exerciţiu Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu prim-ministrul României, Victor Ponta
În cadrul discuţiei, cei doi premieri au făcut o trecere în revistă a relaţiilor bilaterale dintre R. Moldova şi România, menţionînd caracterul ascendent al acestora.
Oficialii au discutat în privința proiectelor din domeniul energetic care vizează liniile de interconexiune electrică Iaşi – Ungheni, Goteşti-Fălciu şi Bălţi –Suceava, precum și construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni. În acest sens, s-a menționat că, în cel mai scurt timp, vor demara lucrările de construcție a gazoductului.
De asemenea, au fost abordate subiecte ce ţin de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
Victor Ponta a reconfirmat disponibilitatea României de a sprijini şi în continuare R. Moldova în vederea realizării obiectivului de integrare europeană.