Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Deputaţi, miniştri, preşedinţi de raioane…

Deputaţi, miniştri, preşedinţi de raioane îşi ţin interesele în taină

Funcţionarii şi alte persoane cu funcţii publice nu se grăbesc să răspundă solicitărilor de a completa declaraţiile cu privire la conflictul de interese şi a le face publice în cadrul campaniei „Interese la vedere”, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API) şi Alianţa Anticorupţie (AAC).

Pe parcursul ultimei luni, şi-au declarat interesele încă 10 persoane cu funcţii publice.

Este vorba de Alexei Roibu, Ministrul Afacerilor Interne, Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Grigore Cobzac, preşedintele raionului Hânceşti, Ion Tomai, preşedintele raionului Ocniţa, Nicolae Andronachi, preşedintele raionului Ialoveni, Ion Plămădeală şi Ion Borza, vicepreşedinţi ai raionului Leova, Galina Zalevscaia, primarul oraşului Ocniţa, Mihail Cebotar, primarul oraşului Rezina şi Ion Vîrlan, primarul oraşului Mărculeşti.

Până în prezent, 60 de persoane cu funcţii publice, inclusiv deputaţi în Parlament, miniştri, conducători ai unor structuri de drept, preşedinţi de raioane, primari şi-au declarat interesele personale în cadrul campaniei „Interese la vedere”. Declaraţiile pot fi văzute pe pagina web a API: http://api.md/events/20901/index.html

Potrivit Legii nr.16-XVI din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese, la alegerea, numirea, confirmarea în funcţia publică, precum şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, persoanele care cad sub incidenţa acestei legi sunt obligate să identifice şi să declare interesele personale relevante. Declaraţia de interese personale se depune în termen de 15 zile de la data angajării, validării mandatului ori numirii în funcţie.

La ultima şedinţă a sesiunii de primăvară-vară din anul curent, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege care stabileşte structura şi modul de funcţionare a Comisiei Naţionale de Integritate – autoritate care urmează să verifice declaraţiile de venituri şi proprietate şi declaraţiile de interese personale ale persoanelor cu funcţii publice. Deocamdată însă această lege nu a fost publicată în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi, corespunzător, nu a intrat în vigoare. Potrivit viceministrului Justiţiei, Vladimir Grosu, textul legii se află încă la redactare. Comisia Naţională de Integritate îşi va începe activitatea abia în martie 2012.

Campania “Interese la vedere” este realizată de Asociaţia Presei Independente (API) şi Alianţa Anticorupţie (AAC) în scopul promovării respectării Legii nr.16-XVI din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese.