Declaraţie rapidă la Fisc
La 16 decembrie curent, a fost lansat un nou serviciu pentru contribuabili – aplicaţia software şi sistemul de management Declaraţia Rapidă, de către Serviciul Fiscal de Stat şi Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” în parteneriat cu Proiectul „Reforma cadrului de reglementare a activităţi de întreprinzător şi a administrării fiscale în Moldova”, USAID/BIZTAR, SUA.
Victor Barbăneagră, Viceministrul Finanţelor, în cuvântul de salut, a menţionat importanţa implementării unui astfel de program de raportare fiscală electronică, multifuncţional, pentru mediul de afaceri. Priorităţile Declaraţiei Rapide constau în optimizarea procesului de raportare fiscală şi reducerea greşelilor de raportare, cu ajutorul unui program de verificare a erorilor, care subliniază datele trecute incorect, ce trebuiau corectate înainte de prezentare.
Împuternicitul cu afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova, Marcus Micheli, a opinat că Statele Unite ale Americei, prin acest suport tehnic, susţine Republica Moldova în alinierea la standardele europene privind raportarea fiscală. Oficialul a felicitat cei ce şi-au adus contribuţia în vederea lansării noului serviciu în beneficiul contribuabililor.
Pentru a instrui contribuabilii în domeniul raportării fiscale rapide, vor fi organizate săptămânal seminare de operare cu programul Declaraţia Rapidă.
Proiectul USAID/BIZTAR, SUA, lucrează de comun acord cu Guvernul Republicii Moldova la îmbunătăţirea mediului de afaceri. În particular, BIZTAR contribuie la optimizarea administrării fiscale, la reducerea birocraţiei şi corupţiei, ce afectează sectorul privat, precum şi la îmbunătăţirea accesului cetăţenilor la informaţiile guvernamentale, şi consolidarea dialogului dintre sectoarele public şi privat.
Comunicat, MF