Declaraţie: Clădirile distruse au fost renovate, dar victimele torturii nu au fost reabilitate
La data de 7 Aprilie 2009, demonstraţiile post electorale au escaladat la Chişinău. Câteva sute de persoane violente, dintre miile de manifestanţi paşnici, au devastat clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei. Poliţia a reţinut circa 600 de persoane, pe multe din ele în mod arbitrar, inclusiv demonstranţi paşnici şi trecători. Sute de persoane au fost bătute la momentul arestării şi în secţiile de poliţie. În acea perioadă, au fost înregistrate violări semnificative ale dreptului la un proces echitabil.
Au trecut cinci ani de la acele evenimente. Clădirea Parlamentului şi Preşedinţiei au fost, în mare parte, renovate, dar victimele relelor tratamente sunt încă în aşteptarea dreptăţii. Incapacitatea de a face dreptate este o dovadă clară că Republica Moldova nu a rezolvat încă problema impunităţii pentru tortură şi alte rele tratamente. Doar o treime din plângerile vizând tortura şi alte rele tratamente, depuse la Procuratura generală, în urma evenimentelor din aprilie 2009, au ajuns în instanţele de judecată. În cazul poliţiştilor, care au fost identificaţi ca torţionari şi cercetaţi penal, pedepsele au fost, în mare măsură, simbolice. În total, au fost înregistrate 108 plângeri, au fost iniţiate 71 de cauze penale şi doar 29 de cazuri au fost audiate în instanţele de judecată. În rezultat, 14 de poliţişti au primit pedepse cu suspendare şi 22 au fost achitaţi.
La 24 decembrie 2013, un ofiţer de poliţie a fost achitat într-un proces, în care a fost acuzat că ar fi bătut până la moarte un student, Valeriu Boboc, la 7 aprilie 2009. Procuratura Generală a susţinut iniţial că Valeriu Boboc a murit otrăvit, dar un raport întocmit de către un expert legist independent, a demonstrat că el a murit ca urmare a rănilor provocate de poliţie. Imaginile video, surprinse de camere de supraveghere, de asemenea, au confirmat faptul că Valeriu Boboc a fost bătut de poliţişti. Judecătorii au ignorat insistent aceste probe incriminatorii.
Cei care au depus plângeri, s-au confruntat cu ani de bătălii juridice, în lupta lor pentru dreptate. Sergiu Creţu a fost arestat la 7 aprilie şi dus la Comisariatul de Poliţie Centru, din Chişinău, unde a fost bătut de către poliţişti. Rănile suferite au necesitat luni de tratament, inclusiv operaţii complicate la una din mâinile sale, care a fost fracturată. Ofiţerul de poliţie, care l-a torturat pe Sergiu Creţu a primit o pedeapsă cu suspendare de doi ani, în iunie 2011. Sergiu Creţu şi avocatul său, Natalia Moloşag, continuă să se lupte pentru o pedeapsă pe măsura crimei. Cazul a fost trimis, pentru a treia oară, la Curtea de Apel pentru re-examinare. Natalia Moloşag a declarat pentru Amnesty International că „Nu voi afla adevărul aici. O să merg la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Am spus întotdeauna că trebuie să găsim dreptatea acasă, dar acum cred că este mai bine dacă ne refuză şi mergem la Curtea Europeană. Ei nu au colectat corect probele. Ei nu au făcut nimic. ”
Din cele şapte persoane, care figurează într-un raport Amnesty International, publicat în noiembrie 2009, numai în cazul Oxanei Radu au fost condamnaţi doi ofiţeri de poliţie, ambii primind pedepse cu suspendare. Oxana Radu a fost reţinută în noaptea de 7-8 aprilie, împreună cu un grup de 36 de tineri din Cahul. Oxana Radu, sora ei mai mică şi încă o femeie, au fost duse la comisariatul de poliţie. Ea a declarat pentru Amnesty International: „M-au dus într-o cameră unde era un poliţist şi o poliţistă. M-au obligat să mă dezbrac în pielea goală. Eu m-am acoperit cu braţele, pentru că îmi era ruşine, iar ei au râs de mine şi mi-au spus: „Ţi-e frig, o să te încălzim”. M-au pus să fac genuflexiuni. Nu-mi amintesc cât de multe. ” La 15 iulie 2011, doi dintre cei trei ofiţeri de poliţie, acuzaţi de torturarea Oxanei Radu şi surorii ei, au primit pedepse cu suspendare.
Până în prezent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a luat decizii în şapte cazuri legate de evenimentele din aprilie 2009 şi a constatat încălcări ale articolului 3 (interzicerea torturii), în fiecare caz. În toate cazurile, Curtea a constatat că investigaţiile au fost defectuoase, din cauza refuzurilor repetate de a începe cauze penale şi incapacitatea de a lua în considerare dovezile vitale. În cazul Sergiu Buhaniuc, ancheta a fost lansată doar la un an de la evenimente şi procurorii au început a efectua investigaţii doar la solicitarea CEDO. Vitalie Iurcu a trebuit să aştepte şase luni, până când a fost pornită o acţiune cu privire la plângerea sa şi, chiar şi atunci, doar un ofiţer de poliţie a fost interogat. Într-un raport cu referire la vizita sa în Moldova, din martie 2013, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului şi-a exprimat îngrijorarea că poliţiştilor, condamnaţi pentru tortură şi alte rele tratamente în timpul evenimentelor din aprilie 2009, le-au fost emise pedepse cu suspendare. El a cerut autorităţilor să se asigure că investigaţiile în cazurile de tortura şi alte rele tratamente sunt conforme principiilor Consiliului Europei, cu referire la independenţă, adecvare, promptitudine, control public şi implicarea victimei.
Impunitatea pentru tortură şi alte rele tratamente în Republica Moldova rămâne o problemă. În 2013, Procuratura Generală a primit 719 de plângeri de tortură şi alte rele tratamente. În 62 de cazuri a fost pornită o anchetă şi 39 de cazuri au ajuns în instanţă. Din cele 39 de cazuri care au ajuns în instanţă, un ofiţer de poliţie a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea şi opt au primit pedepse cu suspendare. Celelalte cazuri sunt încă pe rol. Republica Moldova a făcut paşi importanţi în direcţia eradicării impunităţii pentru tortură şi alte rele tratamente, dar trebuie să facă mai mult.
În noiembrie 2012, Parlamentul a adoptat amendamente la Codul Penal şi cel de Procedură Penală şi a majorat pedeapsa maximă pentru tortura, până la 15 de ani, a anulat statutul de limitare pentru tortură şi interzice ca cei condamnaţi pentru tortură să fie amnistiaţi sau să primească pedepse cu suspendare. Cu toate acestea, mulţi ofiţeri de poliţie, care au comis acte de tortură şi alte rele tratamente sunt adesea condamnaţi în conformitate cu alte articole din Codul penal, cum ar fi articolul 328 „depăşirea puterii sau autorităţii publice”.
Un departament special a fost înfiinţat în cadrul Procuraturii Generale pentru a investiga cazurile de tortură şi alte rele tratamente. Cu toate acestea, procurorii, desemnaţi să lucreze pe cazurile de tortură, continuă să lucreze la anchetele penale ordinare şi să păstreze legături strânse cu poliţia, provocând un conflict de interese atunci când investighează ofiţeri de poliţie. Mecanismul Naţional de Prevenire a fost stabilit în conformitate cu obligaţiile Republicii Moldova în cadrul Protocolului opţional la Convenţia împotriva torturii, dar este subfinanţat şi statutul acelui organ, în cadrul Ombudsmanului, nu oferă suficientă independenţă.
Amnesty International solicită autorităţilor moldoveneşti să ia următoarele măsuri pentru combaterea impunităţii:
– Prin anchete independente şi imparţiale, să-i identifice şi să-i aducă în faţa justiţiei pe toţi acei poliţişti care sunt responsabili de încălcarea drepturilor omului, care s-au produs în aprilie 2009, inclusiv a celor care au dat ordine şi cei care au permis sau, intenţionat, nu au prevenit violările;
– Să stabilească o agenţie independentă, finanţată adecvat, pentru a investiga toate acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului de către forţele de ordine, inclusiv poliţişti;
– Să asigure că toate acuzaţiile de tortură sau alte rele tratamente, aplicate de către poliţie, sunt investigate prompt, eficient, independent şi imparţial;
– Să asigure că Consiliul Consultativ, care acţionează ca Mecanism Naţional de Prevenire, să acţioneze în conformitate cu standardele OPCAT, fiindu-i garantată independenţa funcţională, financiară şi operaţională, faţă de oricare agenţie oficială, şi de a face disponibile toate resursele necesare, pentru ca acesta să funcţioneze eficient.
Sursa: Amnesty Moldova
Amnesty International Moldova
