De la Cimişlia la Institutul Diplomaţiei din Berlin
Nadejda Plăcintă, originară din Cimişlia, este o tânără cu care Moldova poate să se mândrească. Numele ei poate fi găsit în lista studenţilor etnici români cu merite deosebite din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Republica Macedonia şi Albania, care studiază în centrele universitare din România.
Selecţia a fost făcută de Comisia pentru românii de pretutindeni din cadrul Senatului României, în parteneriat cu Departamentul pentru românii de pretutindeni. Festivitatea de premiere a avut loc pe 17 iunie 2011.
În băncile liceului, a pornit dragostea pentru studierea limbilor străine, îşi aminteşte Nadejda, care a absolvit, mai apoi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, facultatea de limbi străine. „Mai târziu însă, mi-am dat seama că trebuie să studiez ceva mai aproape de realitate. Să faci literatură şi limbi străine e minunat, dar aveam nevoie şi de altceva. E extraordinar să citeşti marii autori în original. Dar asta e mai mult pentru suflet. Vedeam ce se întâmplă în Moldova şi am dorit să înţeleg procesul politic, cum funcţionează lucrurile mai întâi în teorie, ca pe urmă să le pot transpune în practică”, explică Nadejda decizia sa de a studia şi la a doua facultate, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.
Nadeja şi-a susţinut la 1 iulie disertaţia cu calificativul „excelent”. Timp de trei luni, a făcut practica la Institutul Diplomaţiei Culturale din Berlin. În Germania, l-a asistat pe Lazăr Comănescu, ambasadorul României la Berlin, şi pe Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României. „Acolo am avut o experienţă frumoasă, fiindcă nu a existat o barieră între oficiali şi mine”, susţine Nadejda Plăcintă.