De Crăciun, la Padova, s-a decis crearea unui Centru Cultural al R. Moldova
La 23 decembrie 2012, în orasul Padova, Italia, Asociația „Baștina”, în colaborare cu Biserica Ortodoxă „Cuvioasa Parascheva” și Asociația „Connect-Moldova”, a organizat un concert cu genericul „Deschide ușa creștine”.La eveniment au fost prezenti Nicolae Nuca, Consul General al R. Moldova în Italia și Victor Lutenco, șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat. La concert a evoluat corul Asociației „Baștina” și artiștii invitați din orașul Treviso – formația „Moștenitorii”, condusă de Mariana Moldoveanu.
Președintele Asocației „Baștina”, Alexandru Marcinschi, a mulțumit celor prezenți pentru participarea la concertul dedicat colinzilor și cîntecelor de iarnă în spiritul tradițiilor strămoșești moldovenești. „Aceste obiceiuri sînt un tezaur pe care l-am moștenit de la părinți și este de datoria noastră să pastrăm cu sfințenie această comoară și s-o transmitem generațiilor viitoare”, a spus Marcinschi. Președintele Asocației „Baștina” a opinat, că o colaborare fructuoasă între asociații, bazată pe principii morale și respect reciproc, va impulsiona promovarea culturii și valorilor naționale.
Potrivit Presedintelul Asocatiei „Baștina”, anume cu acest scop, în anul 2012, la Padova a fost fondată Confederația Asociațiilor Unite din Diaspora – „CONFAUD”, la care deja au aderat mai mult de 20 de asociații. Alexandru Marcinschi a îndemnat toate asociațiile diasporale, care doresc să colaboreze în cadrul „CONFAUD”, să adere la această confederație pentru a se bucura de sprijinul și susținerea compatrioților.
Evenimentul a consituit un bun prilej pentru o discuție deschisă între cei prezenți, inclusiv liderii asociatiilor din nordul Italiei și șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora, Victor Lutenco. Discuțiile s-au axat pe subiecte ce vizează problemele cu care se confruntă diaspora moldovenilor din Italia și căile de soluționare ale acestora. De asemenea, au fost abordate aspecte privind politicile sociale promovate de Guvernul Republicii Moldova, în special cu referire la diaspora, printre care se numără: dreptul la pensionare, situația pe plața muncii din Republica Moldova, ajutorul social și ajutorul pentru perioada rece a anului, susținerea inițiativelor comunității moldovenești din Padova.
O inițiativă a diasporei moldovenești din Italia – privind crearea unui Centru Cultural al R. Moldova, a primit susținerea Guvernului RM. Victor Lutenco a anunțat, în cadrul evenimentului, că Biroul pentru Relații cu Diaspora a identificat sursele necesare pentru întreținerea unui local în orașul Padova, în baza căruia ar putea fi deschis Centrul Cultural al R. Moldova. Totodată, Lutenco a îndemnat liderii asociațiilor, dar și cetățenii de rînd, să contribuie la realizarea acestui proiect, astfel încît Centrul Cultural să devină operațional deja în anul 2013. În același context, interlocuitorii au convenit că Biroul pentru Relații cu Diaspora va susține și alte inițiative ale reprezentanților diasporei din Padova, cum ar fi cea de a organiza lecții de dans popular și o horă moldovenească săptămînal, iar cei din urmă vor asigura buna organizare și securitatea desfășurării manifestărilor în cauză.