Dacă Voronin nu era decan de vârstă, scăpa de sărutul lui Lupu
Timp de mai multe zile, victima a simţit frisoane, dureri în epigastru, greaţă şi abstinenţă de la sărut democrat. Specialiştii în incest politic caută soluţii pentru consilierea şi concilierea participanţilor şi martorilor la sărut.
Este vorba de actul istoric, prin care, decanul de vârstă al comuniştilor şi al celorlalţi parlamentari a trebuit să îl anunţe şi să îl felicite pe noul preşedinte al Parlamentului R.Moldova. Pe lângă trauma de a-i rosti numele rivalului său politic, Marian Lupu, pe lângă stresul de a suporta apropierea fizică de el, Vladimir Voronin a trebuit să suporte succesul acestuia, dar cel mai straşnic – îmbrăţişarea şi sărutul lui.
Apropierea fizică dintre cei doi nu a durat decât câteva secunde, dar Vladimir Nikolaevici nu poate uita aplecarea noului preşedinte către el, de tocmai i s-a aplecat stomacul gândindu-se «Rodina-mati, doi metri de bulbuci democraţi m-au pupat!». De atunci, victima sărutului politic(os) visează nopţi întregi aşternuturi roşii, iar o voce de la «Microfonul 3» îi repetă continuu «Dacă nu erai decan de vârstă, nu îţi pica să te pupi cu Lupu!!!!».
Detalii şi Foto – în Circ în TramVai!