Dacă CEC va spune DA, 1164 de persoane vor colecta semnături pentru iniţierea referendumului pro-comunitatea euroasiatică
Astăzi, 30 martie, Biroul executiv al Grupului de Inițiativă pentru desfăşurarea Referendumului legislativ privind aderarea R. Moldova la tratatele de constituire a Comunității Economice Euroasiatice, de formare a teritoriului vamal unic și de constituire a Uniunii Vamale a depus la CEC actele de înregistrare a acestui grup.
Sergiu Coropceanu, şeful stafului central al Grupului de Iniţiativă, a prezentat colaboratorilor CEC actele adunării cetățenilor din 10 martie 2012 la care a fost ales grupul de inițiativă: procesul verbal, lista de înregistrare, scrisoarea de înștiințare a administrației publice locale, proiectul de lege, care urmează să fie supus referendumului, lista membrilor grupului de iniţiativă; toate autentificate de Primăria mun. Chișinău. De asemenea, au fost prezentate declarațiile membrilor grupului de inițiativă privind consimțămîntul de a participa la colectarea de semnături ale susținătorilor referendumului.
Grupul de iniţiativă, care urmează să fie înregistrat de CEC şi care va colecta semnături de la susţinătorii referendumului este compus din 1164 persoane.
CEC, în termen de 15 zile, trebuie să prezinte o decizie în acest sens.