Cum urmăreşte un securist o scriitoare?
Dosarul de urmărire al Hertei Müller, care conţine trei volume şi peste 500 de pagini, a fost deschis la 8 martie 1983, la un an după ce scriitoarei de etnie germană, născută în România, la Niţchidorf, în 1953, îi fusese publicată cartea de debut, „ţinuturi joase”/ „Niederungen” – într-o variantă care deja trecuse prin mâinile cenzurii, publicată apoi integral în RFG în 1984, citează Adevărul. Motivul începerii urmăririi fusese articulat pe baza unei analize pseudoliterare a securiştilor: Herta Müller are legătură cu un grup de scriitori germani „care desfăşoară acţiuni ostile regimului” şi abordează în scrierile sale „teme cu un conţinut social-economic, strecurând idei interpretative şi tendenţioase la adresa statului nostru”.
Încadrat sub Direcţia I a Securităţii, dosarul cu numele conspirativ „Cristina”, aflat în prezent în arhivele CNSAS, era pe atunci în grija locotenentului Ion Beleţescu, securistul direct responsabil de caz. Printre cei care dădeau note informative, se numărau şi două informatoare cu nume de cod „Eva” şi „Wagner”, informatori ca „Bungescu” sau „Barbu”, dar şi doi apropiaţi ai scriitoarei: prietena Jenny – nume de cod „Sanda” – şi scriitorul Franz Thomas Schleich – „Voicu”.
Schleich era un cunoscut al scriitoarei, amândoi frecventând cenaclul „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timişoara, care, alături de Grupul de Acţiune Banat, „Aktionsgruppe Banat”- de care Herta Müller era de asemenea apropiată -, reprezenta o mişcare anti-sistem.
Informatorii făceau analiză psihologică
După cum reiese din dosar, locotenentul Beleţescu, care dispunea măsurile operative în cazul Hertei Müller, era agramat: neavând proprietatea termenilor şi nestăpânind regulile gramaticale elementare – în notele sale scrie obsesiv auxiliarul timpului viitor drept „v-a”. Într-un „plan de măsuri” datat 17 martie 1983, Beleţescu propune: „Se v-a studia posibilitatea introducerii mijloacelor de tehnică operativă la domiciliu pentru a stabili discuţiile pe care le poartă, cu cine şi de ce natură sînt.”
Cei care analizau scrierile viitoarei laureate cu Nobel dovedeau îngustime în gândire, încercând şi o analiză psihologică a autoarei. Într-o notă informativă, sursa „Eva” scrie: „În legătură cu proza scurtă semnată de Herta Müller, în „Neue Literatur” Nr. 8. 1983, aş putea spune că autoarea redă sub o formă deosebit de abstractă, aş putea spune grotescă, scene din copilăria sa. (…) Acest pesimism, această disperare în proza Hertei Müller, trebuie explicat prin însăşi situaţiei actuale a scriitoarei; ea fiind fără post.”
În 1983, Herta Müller a rămas fără postul de profesoară la catedra de germană a unui liceu din Timişoara, ca urmare a „reducerii numărului de ore”. Apoi a fost repartizată ca educatoare la o grădiniţă, de unde şi-a dat demisia pe 1 martie 1984, refuzând să-i înveţe pe copii „cântece patriotice”.
Caracter „pesimist şi pornografic”
Cenaclul timişorean „Adam-Müller Guttenbrunn”, 1982: de la stânga la dreapta, Herta Müller, Helmuth Frauendorfer, Horst Samson, Eduard Schneider, William Totok, Johann Lippet
Notele în care informatorii făceau „analiza” literară a prozelor scriitoarei devin în sintezele securistului Beleţescu argumente pentru „luarea de măsuri” aspre împotriva Hertei Müller, „în scopul prevenirii publicării în ţară şi străinătate a unor alte scrieri cu conţinut ostil”. Acestea includeau montarea de microfoane în apartamentul scriitoarei, instruirea surselor „Eva” şi „Wagner” să se informeze despre intenţiile viitoare de a publica ale scriitoare.
Herta Müller, care a emigrat în 1987 în RFG, şi-a putut vedea dosarul abia în anii 2000, când, iniţial, i s‑au arătat doar opt pagini. În 2008, scriitoarea a avut acces la dosarul voluminos care se află acum în arhiva CNSAS Chiar şi aşa, scriitoarea a apreciat că e incomplet, fiind convinsă că a fost urmărită nu din martie 1983, ci încă din anii ’70.
a contribuit Doinel Tronaru, Adevărul
