Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Crima de la Milano, judecată…

Crima de la Milano, judecată la Chişinău

Continuă condamnările în cazul omorului medicului din Milano. Judecătoria sectorului Râşcani l-a condamnat ieri pe Vasile Coceban la 17 ani închisoare. Acesta este acuzat de procurori de tâlhărie şi omor intenţionat. Procuratura Generală consideră pedeapsa prea blândă şi anunţă că o va ataca.

Cazul a avut loc în noiembrie 2007, în oraşul Milano, Italia. Potrivit învinuirilor aduse de procurori, inculpatul, împreună cu logodnica sa – Tatiana Mitrean (22 ani)  şi alte 3 persoane, toţi cetăţeni ai R. Moldova, au întocmit un plan criminal cu scopul de a acapara bunurile dintr-o locuinţă într-un cartier select din Milano.

Apartamentul ţintă aparţinea lui Colturani Marzio, vestit medic milanez, de 64 de ani, în casa căruia lucra de 2 ani în calitate de menajeră logodnica inculpatului. Această tânără, portrivit procurorilor, a şi organizat întreg scenariul de groază şi le-a transmis celorlalţi patru cheile de la uşa apartamentului.

În noaptea de 13 noiembrie 2007, cu mănuşi şi măşti, aceştia au descuiat uşa apartamentului lui Colturani Marzio. În acel moment, în casă se aflau medicul italian şi fiul său, Luca Colturani. În timp ce unul dintre inculpaţi a rămas în scară să vegheze, ceilalţi l-au atacat pe proprietar  şi pe fiul acestuia, legându-le mâinile şi picioarele, iar gura fiindu-le acoperită cu bandă adezivă, pentru a-i împiedica să strige.

După imobilizarea victimelor, făptuitorii au deschis safeul de unde au sustras bijuterii din aur şi argint, precum şi alte bunuri (icoane, tablouri, veselă) estimate la peste 617 000 Euro.

Medicul de 64 de ani nu a rezistat presiunilor şi a decedat în urma asfixiei mecanice generate de o sufocare externă directă.

Imediat după crimă Coceban a fugit din Italia, fiind reţinut în august 2009 în R. Moldova.

Procurorii au solicitat condamnarea acestuia la 25 de ani de închisoare.

Anterior, în mai 2009, Curtea de Juraţi de Apel de Milano a condamnat-o pe logodnica lui Coceban, Tatiana Mitrean, la 20 ani închisoare, aceasta fiind arestată de poliţia italiană după trei luni de investigaţii şi interceptări telefonice.

Materialele în privinţa celorlalţi trei cetăţeni moldoveni, implicaţi în această crimă odioasă, au fost disjungate într-o procedură separată, fiind anunţaţi în căutare.