Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Corupţie la Vamă şi în…

Corupţie la Vamă şi în Sănătate

În urma unei informaţii operative, angajaţii Direcţiei misiuni speciale din cadrul MAI, în colaborare cu Procuratura Anticorupţie, au depistat două cazuri de corupţie în rândul funcţionarilor de stat.

În primul caz este vorba despre şefa secţiei originea mărfurilor din cadrul Biroului vamal Bălţi. Funcţionara, în vârstă de 51 de ani, a fost surprinsă de poliţie în momentul în care a primit 2000 de lei de la un exportator de mărfuri agricole. Banii au fost estorcaţi în schimbul eliberării de către ea a 10 certificate de origine „Euro 1″. Conform legislaţiei, aceste acte se eliberează obligatoriu şi gratis tuturor exportatorilor de mărfuri agricole. Suspecta, însă, a „tărăgănat” eliberarea în schimbul obţinerii unui profit.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat la Spitalul raional din Străşeni. Şeful secţiei tehnice al acestei instituţii a nimerit pe mâna forţelor de ordine în momentul în care a primit de la un cetăţean 600 de lei în schimbul perfectării unui certificat medical.

În ambele cazuri suspecţii sunt cercetaţi în două cauze penale iniţiate în baza art.324 al.2 Cod Penal al RM „Corupere pasivă”. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ambii riscă o pedeapsă cu amendă de la 60 000 la 100 000 de lei şi cu închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.