Copiii din lista de ajutoare – fără ajutoare
Peste 500 de copii din familii social-vulnerabile din raionul Ungheni şi 150 de copii din oraşul Ungheni au fost incluşi în liste pentru a primi ajutoare materiale din Fondul local de susţinere socială a populaţiei cu prilejul Zilei Mondiale a Ocrotirii Copilului.
Însă în ajunul acestei sărbători, nici o familie din cele care figurau în liste nu-şi ridicase banii de la oficiile poştale. S-a descoperit că în aceste liste s-au strecurat unele greşeli: pentru unele familii era indicat greşit numărul de copii, pentru altele, erau indicate incorect datele personale ale beneficiarilor. Asistenţii sociali din cadrul primăriei oraşului Ungheni au promis că listele vor fi rectificate, iar familiile social-vulnerabile vor primi cât mai repede acest ajutor material.
Sursa: http://unghiul.info/