Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Constantin Marin: Regretăm tentativele de…

Constantin Marin: Regretăm tentativele de interpretare eronată a iniţiativelor noastre

TRM a expediat o scrisoare ambasadorilor şi şefilor organizaţiilor internaţionale acreditate la Chişinău, în care a fost expusă poziţia IPNA referitoare la modificările survenite în grila de emisie a TV Moldova 1 după 10 octombrie 2011.

Compania publică “Teleradio-Moldova” Vă prezintă punctul său de vedere asupra modificărilor operate cu începere de pe 10 octombrie curent în grila de emisie a programelor de ştiri la postul de televiziune Moldova 1. Demersul dat este determinat de faptul că una dintre modificări – substituirea telejurnalului de limba rusă Mesager cu 3 programe de ştiri, a devenit obiectul unor interpretări, în opinia noastră, eronate în anumite cercuri politice.

În procesul de reformare a instituţiei publice “Teleradio-Moldova” administraţia Companiei se ghidează, în primul rând, de interesele telespectatorilor, de misiunea serviciului public de radio şi televiziune ţinând cont şi de resursele umane şi materiale de care dispune. În acelaşi timp, Compania urmăreşte cu atenţie evoluţiile de pe piaţa audiovizuală din Republica Moldova pentru a-şi asigura competitivitatea scontată . Acestea şi alte considerente au condus la luarea deciziei de modificare a grilei programelor de actualităţi la Moldova 1.

În luna septembrie 2011 Consiliul de Observatori (CO) al Companiei a aprobat o nouă concepţie a programelor informative pentru TV Moldova 1 care presupune difuzarea a nouă buletine originale de ştiri pe zi, între orele 07.00 şi 24.00, cu un volum total de 125 de minute, 40 dintre acestea (32%) fiind în limba rusă. Programul informativ în limba romană Mesager este difuzat acum la ora 19.00 (în loc de 21.00 cum era în trecut), iar în loc de singurul buletin în limba rusă de la ora 19.00, grila conţine trei programe de ştiri în limba rusă – la 09.00, 17.00 şi 23.00, durata totală a acestora fiind în creştere cu 10 min.

Modificând grila de emisie, TRM a acţionat în strictă conformitate cu prevederile Codului audiovizualului al Republicii Moldova. Acest act legislativ în art. 52 prevede expres dreptul exclusiv al organelor de conducere ale Companiei de a adopta decizii cu privire la politica editorială, inclusiv „adoptarea şi modificarea grilei de emisie a Companiei”.

Noua grilă oferă mai multe posibilităţi telespectatorilor de diferite vârste şi categorii sociale să se informeze, în limbile romană şi rusă, la diferite ore ale zilei, despre cele mai importante evenimente din ţară şi de peste hotare. Modificările aprobate, inclusiv sporirea densităţii programelor de ştiri în cadrul zilei de emisie, extinderea duratei programelor de ştiri atât în limba română, cât şi în limba rusă, relevă reformarea, pe acest segment, a politicilor editoriale ale TRM şi urmăresc exclusiv scopul de a spori atractivitatea şi competitivitatea postului public de televiziune.

Datele studiului de audienţă a programelor TV pentru perioada 10-20 octombrie arată că în urma schimbărilor efectuate audienţa programelor informative de limba română şi a celor de limba rusă este în creştere (şi nu s-a redus aşa precum s-a afirmat public de unii actori), fapt ce ne face să credem că noua grilă de emisie corespunde într-o măsură mai mare intereselor publicului telespectator. Monitorizarea evoluţiilor audienţei va fi continuată şi, după caz, vor fi operate rectificările de rigoare. Din punctul nostru de vedere, atare abordare este firească pentru orice instituţie care îşi dezvoltă o nouă identitate editorială.

Regretăm tentativele de interpretare eronată a iniţiativelor noastre şi folosirea evoluţiilor de la TV Moldova 1 în scopuri politice, precum şi acţiunile de intimidare şi presiune asupra Companiei.

În acest context, ne-am dori din partea misiunilor diplomatice o monitorizare atât a situaţiei create în jurul Companiei în legătură cu recentele schimbări din grilă, cât şi a proceselor de reformare prin care trece instituţia.