Consiliul Superior al Procurorilor sprijină autosuspendarea lui Zubco şi acuză MAI
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), întrunit astăzi într-o şedinţă, a declrat că „a luat act de declaraţia domnului Valeriu Zubco de a se autosuspenda din funcţia de Procuror General pînă la finalizarea anchetei în cazul de la Făleşti”. CSP consideră că decizia procurorului general este una corectă şi vine să înlăture suspiciunile privind ancheta derulată de Procuratura Generală în acest caz.
„Asigurăm opinia publică de faptul că vom veghea ca ancheta să se desfăşoare cu maxim profesionalism, corectitudine şi obiectivitate. CSP condamnă cu toată fermitatea modul în care s-a politizat acest caz şi presiunile pe care anumiţi politicieni le-au făcut asupra Procuraturii Generale şi a procurorilor care anchetează acest caz.
De asemenea, constatăm cu regret că au existat instituţii care s-au lăsat antrenate în această luptă politică. Ne referim la Ministerul Afacerilor Interne care a adus acuzaţii la adresa Procuraturii Generale, acuzaţii, care ulterior s-au dovedit a fi false. Considerăm că într-un stat de drept instituţiile statului trebuie să colaboreze între ele, să nu se lase antrenate în jocuri şi scandaluri politice şi să nu admită imixtiuni în justiţie”, se spune în declaraţia CSP.