Condamnaţi pentru alertele cu bombă, din aprilie 2009, de la Aeroport şi Casa Presei
Doi deţinuţi ai penitenciarului din or. Lipcani, Briceni au fost condamnaţi la cîte 2 ani fiecare pentru comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism (art.281 Cod penal).
Potrivit procurorilor, instanţa de judecată le-a suplinit la pedeapsă partea neexecutată a pedepselor stabilite anterior, aceştia urmînd să petreacă în definitiv: J.V. – 6 ani 6 luni, iar O. V. – 7 ani şi 6 luni închisoare.
Procurorii au demonstrat în instanţa de judecată că la 4 mai 2009, cei doi deţinuţi au anunţat prin telefonul mobil, pe care-l deţineau ilegal că, incintele Întreprinderii de Stat Complexul „Casa presei”, Primăriei capitalei şi Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internaţional Chişinău”, sunt minate. În consecinţă angajaţii celor trei instituţii au fost evacuaţi şi nevoiţi să stea cîteva ore în stradă. Procurorii menţionează că, prejudiciul produs bugetului statului în cauză se cifrează la 109 mii lei.
Inculpaţii şi-au recunoscut vina, declarînd că au comis infracţiunea pentru a atrage atenţia conducerii ţării la problemele care îi frămîntă.
Conform procurorilor, unul dintre deţinuţii îşi ispăşea pedeapsa pentru omor premeditat, iar celălalt – pentru sustragerea în proporţii deosebit de mari din avutul proprietarului.