Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Condamnat la 7,1 ani de…

Condamnat la 7,1 ani de închisoare pentru că, fiind beat la volan, a omorât doi copii

Un şofer a fost condamnat la 7 ani şi 1 lună închisoare cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.Acesta a fost verdictul pronunţat de Judecătoria sect. Rîşcani, după ce Procuratura a demonstrat vinovăţia acestuia de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere de către persoana care conducea mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul a două persoane, acţiune săvîrșită în stare de ebrietate” – art. 264 alin. (6) Cod penal.

Procurorii au stabilit că în seara de 3 noiembrie 2012 şoferul, în vîrstă de 36 de ani, se deplasa pe traseul Odesa – Brest din direcţia com. Cruzeşti spre Stăuceni la volanul unui autoturism de model „VAZ 21013”. Fiind în stare avansată de ebrietate acesta a intrat în depăşire şi s-a tamponat cu un microbuz de model „Renault Master”.

În urma impactului doi copii (8 şi 14 ani), care se aflau în automobilul VAZ au decedat pe loc, iar alţi trei pasageri s-au ales cu leziuni corporale grave.