Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Condamnare în cazul omorului de…

Condamnare în cazul omorului de la Stăuceni

Procuratura Chişinău informează că bărbatul care, în vara anului 2011, a omorât un locuitor al comunei Stăuceni,  a fost condamnat la 19 ani de închisoare. Învinuitul, de 33 de ani, fiind în stare de ebrietate, împreună cu alte persoane, au pătruns în curtea unei case din Stăuceni. Agresorii i-au aplicat stăpînului casei mai multe lovituri cu un burghiu electric, după care l-au sugrumat. Procurorii menţionează că, anterior, inculpatul a mai comis un omor în stare de iresponsabilitate pentru care, în 2002, a fost absolvit de răspundere penală cu aplicarea în privinţa lui a măsurii de constrângere cu caracter medical – internarea într-un spital de boli mintale cu supraveghere riguroasă.
După încetarea măsurii de constrîngere cu caracter medical bărbatul a comis omorul pentru care instanţa i-a stabilit pedeapsa cu închisoare.

În privinţa persoanelor nestabilite procurorii au disjuns materialele într-o procedură separată.