Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Comuniştii vor să provoace un…

Comuniştii vor să provoace un război interetnic

Deşi fără probe, PCRM acuză opoziţia liberală de discriminare etnică.

Într-o conferinţă de presă susţinută azi la sediul PCRM, Vadim Mişin şi Oleg Babenko, ambii candidaţi electorali pe lista comuniştilor, au căutat să convingă mass-media că două din cele trei partide de orientare liberală „fac agitaţie electorală împotriva minorităţilor naţionale”. Luaţi la întrebări şi solicitaţi să dea cel puţin trei probe, Mişin şi Babenko au intrat în derivă şi s-au pus pe „supt degetele”. Într-un târziu, Mişin a motivat: „Pe listele electorale ale PL şi PLDM nu figurează nici un candidat aparţinând minorităţilor naţionale din R. Moldova”, a spus el, iepuizându-şi cu asta „lista de argumente”. Deşi, în altă ordine de idei, tot Mişin a remarcat că „la nivel CSI, minorităţile etnice din R. Moldova au cel mai mare confort şi condiţii de dezvoltare”. La întrebarea: „de ce acuzaţiile la adresa opoziţiei vin din partea guvernării, ca oponent electoral, şi nu din partea minorităţilor etnice, Mişin s-a înglodat, încercând să se scuze cu replici gen „eu sunt comunisr, dar sunt şi rus”, lăsând astfel să se înţeleagă că orice acuzaţie la adresa comuniştilor este, în mod automat, şi un atentat la drepturile etnice ale membrilor PCRM.

Solicitat să comenteze afirmaţiile lui Mişin, Mihai Godea, vicepreşedinte PLDM, a replicat: „Este o prostie ordinară, pe care e greu s-o comentezi. Noi avem pe listă reprezentanţii mai multor etnii şi pe Mişin l-ar onora să ţină cont cel puţin de D. Ciubaşenco, dacă nu vrea să ia în seamă toată lista”. În opinia lui Godea, „comuniştii s-au deprins într-atât de mult cu minciuna, încât nici nu mai verifică autenticitatea acestor minciuni”.

Anatol Şalaru, vicepreşedinte PL, a remarcat, la rândul său că „PCRM caută nod în papură. Ei sunt la perete cu toate reformele lor economice. Nu mai există nici o garanţie, nici la pensii şi nici la salarii. Şi o simte toată lumea, indiferent de naţionalitate. Neavând cum se apăra, comuniştii inventează duşmani, ba împotriva statalitatii Moldovei, ba împotriva minorităţilor. E o prostie în care nu cred nici comuniştii”, a mai spus Şalaru.