Comuniştii s-au opus Declaraţiei de Independenţă
Astăzi, la Chişinău, a fost reconstituită Declaraţia de Independenţă a R. Moldova, adoptată la 27 August, 1991 şi distrusă de foc, potrivit versiunii oficiale, în timpul devastării clădirii Parlamentului din ziua de 7 Aprilie, 2009.
Declaraţia a fost semnată, repetat, de toţi deputaţii primului legislativ, indiferent de coloratura lor politică, cu excepţia celor decedaţi sau aflaţi în misiuni peste hotare. Restabilirea Declaraţiei s-a făcut în cadrul unei solemnităţi, prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la alegerea prin vot universal a primului parlament postsovietic la Chişinău. Solemnitatea a întrunit în sala de şedinţe parlamentele a două legislaturi ( primul şi actualul), cu excepţia deputaţilor fracţiunii comuniştilor, care s-au opus ideii de reanimare a Actului de Independenţă. Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, niciunul dintre deputaţii comunişti nu au făcut parte din componenţa primului legislativ. La eveniment au fost prezenţi şi trei din cei patru preşedinţi ai R. Moldova, cu excepţia liderului comuniştilor, V. Voronin.