Comuniştii cer revenirea la URSS
În dimineaţa acestei zile, circa 300 de protestatari, membri şi simpatizanţi ai PCRM, au pichetat Palatul Republicii din Chişinău, unde, la ora 10.00, a început şedinţa Legislativului. Este primul protest roşu după alegerile locale din 5 iunie. Pichetanţii au scandat „Jos AIE”, „Jos Lupu”, „Dodon primar”, „Pensii”, „Salarii”, „Vrem în URSS” etc.
Participanţii la proteste au recunoscut pentru ZdG că staful lui Igor Dodon a organizat acţiunea. Întrebaţi din ce cauză, totuşi, s-a adunat un număr neînsemnat de protestatari, reperezentaţii acestora au spus că nişte acţiuni mai ample vor fi organizate în timpul apropiat.