Comuniştii au capitulat
Protestele comuniştilor, anunţate pentru zilele de 12 şi 13 iunie se amână. PCRM încetează boicotarea şedinţelor Parlamentului şi este gata să revină în sala de şedinţe pentru a vota modificarea art. 78 din Constituţie în Parlament (alegerea preşedintelui prin vot direct) fără a implica populaţia în referndum. Decizia a fost făcută publică după ce ieri Alianţa a decis depăşirea crizei constituţionale şi politice, prin referedum constituţional în luna septembrie şi alegeri parlamentare anticipate în luna noiembrie, curent. V. Voronin, a recunoscut că decizia partidului a fost determinată de poziţia Consiliului Europei, care «şi-a schimbat poziţia iniţială» şi a consimţit modificarea art. 78, privind alegerea şefului statului, prin referendum. Potrivit aceluiaşi Voronin, conducerea partidului a mai luat în calcul şi rezultatele ultimului sondaj de opinie, care arartă că peste 70 la sută din populaţie optează pentru alegerea preşedintelui prin vot direct. Voronin a lăsat să se înţeleagă că comuniştii nu aprobă poziţia CE, dar nici nu se va opune ei.
Îşi va schimba Alianţa decizia sau nu şi va accepta modificarea art 78, fără referendum, urmează să vedem. Poziţiile în Alianţă, deocamdată, diferă.