Comisia Națională de Integritate ajutată să comunice
Comisia Națională de Integritate(CNI) a beneficiat recent de două traininguri organizate de Centrul Român de Politici Europene în colaborare cu Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției din Republica Moldova cu scopul îmbunătățirii activității de comunicare a CNI.
Bunăoară, la 12 mai curent, Comisia Națională de Integritate a fost pe rol de gazdă pentru trainingul întitulat „Consolidarea suportului public pentru obiectivele CNI”.
În calitate de participanți ai acestuia au fost reprezentanți ai autorităților publice centrale abilitate cu atribuții de control și aplicare a sancțiunilor contravenționale, printre care: Curtea de Conturi, Centrul Național Anticorupție, precum și reprezentanți ai Curții Supreme de Justiție și ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Aceștia au avut posibilitatea să cunoască mai multe informații utile despre activitatea CNI și despre experiența Agenției Naționale de Integritate, instituție similară din România.
De asemenea, participanților li s-a vorbit și despre tipologia conflictelor de interese, subiect abordat de către expertul român anti-corupție, Laura Stefan. Atât gazda, cât și moderatorul evenimentului a fost Anatolie Donciu, președintele CNI, care de asemenea, s-a referit la problematica identificării și tratării conflictelor de interese.
Al doilea trainig, organizat la 13 mai a avut un scenariu asemănător, cu excepția faptului că pe post de participanți au fost reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai instituțiilor de presă din Republica Moldova. Iar odată ce a fost modificat publicul, a fost ajustată și tematica reuniunii respective.
Astfel, în cadrul acesteia s-a discutat despre „Comunicarea CNI cu mass-media și societatea civilă” accentuându-se, în special, aspectul:„ Cum comunică CNI publicului despre conflictele de interese și declarațiile de avere”. De această dată, evenimentul a fost moderat de către Cristian Ghinea, director al Centrului Român
de Politici Europene.
La 6 iunie, la Comisia Națională de Integritate se va mai desfășura un training din același areal tematic, orientat spre îmbunătățirea activității de comunicare a instituției.
Comunicat CNI