Comisar european: Este foarte important atât pentru Europa, cât și pentru R. Moldova, ca până în vară Consiliul să adopte liberalizarea regimului de vize
Liberalizarea vizelor pentru R. Moldova este unul dintre dosarele în care este foarte important să se obțină rezultate în timpul președinției elene a Consiliului UE, a declarat comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, pentru AGERPRES, precizând că va face tot posibilul pentru a susține politic propunerea Comisiei Europene în acest sens.
Prezent la ceremonia de lansare a președinției elene de la Atena de miercuri seară, Dacian Cioloș a apreciat că la fel de importantă este și semnarea Acordului de asociere, un act ‘simbolic și esențial’.
‘Aici există deja angajamente politice. Atât timp Acordul de asociere a fost parafat, semnarea ar trebui să decurgă cumva de la sine. Ceea ce mi se pare încă și mai important este ca propunerea CE pe care colega mea Cecilia Malmstrom (n.r. — comisarul european pentru afaceri interne) a făcut-o deja, de liberalizare a regimului de vize, să poată fi confirmată de Consiliu și de Parlament. Personal, voi susține atât cât pot politic și în Parlament, și în Consiliu această propunere. Chiar urmează să am în zilele următoare, la Strasbourg, întâlniri cu raportorul și cu raportorul din umbră pe acest dosar, care este europarlamentarul român Marian-Jean Marinescu, să văd cum îi pot ajuta. Cred că acesta este un lucru foarte important atât pentru Europa, cât și pentru R. Moldova, ca până în vară Consiliul să confirme și să adopte această propunere a Comisiei de liberalizare a regimului de vize’, a declarat Cioloș.
sursa: www.AGERPRES.ro, corespondent:Florin Ștefan /(editor: Ionuț Mareș)